Antena Meniu Search
x

Protest la Ministerul Sănătății, după incendiul de la Institutul Matei Balș din Capitală

Aproximativ 100 de persoane s-au adunat, sâmbătă seară, în fața Ministerului Sănătății, ca urmare a incendiului de la Institutul Matei Balș, unde șase bolnavi Covid au murit. 

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 30.01.2021, 18:17

Înarmați cu steaguri și fluiere, oamenii au strigat "Demisia!" către clădirea în care se află ministrul Vlad Voiculescu.

După tragedia de la Matei Balș, Vlad Voiculescu a anunțat că ”există responsabilități și responsabili” și că ”ministrul face ce poate”, întrebat fiind dacă intenționează să-și dea demisia. 

„De data asta ministrul face ce poate. Există responsabilități și responsabili. Nu avem o concluzie a anchetei. Cred că lucrurile trebuie judecate sistemic. Să vedem care au fost cauzele”, a declarat ministrul Sănătății.

De asemenea, Vlad Voiculescu a mai spus că spitalele din România au peste 50 de ani vechime și nu ne putem aștepta ”ca un soft IT de secol 21 să funcționeze pe un computer 386 de anii 90”.

Reacția Jandarmeriei

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București anunță, într-un comunicat referitor la manifestația publică de protest de la Ministerul Sănătății, că pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acestei manifestații, participanții trebuie să manifesteze pașnic și civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor și să se delimiteze de persoane care tulbură ordinea publică sau incită la violență și chiar să semnaleze jandarmilor prezența unor astfel de persoane.

Din rațiuni de sănătate publică, recomandăm participanților să păstreze distanța fizică față de celelalte persoane și să poarte în mod corespunzător masca de protecție, se arată în comunicat. 

Jandarmii reamintesc faptul că, pe timpul stării de alertă, conform legii, numărul participanților la orice fel de întruniri în spații deschise trebuie să fie de maximum 100 de persoane.

În continuare, jandarmii vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării acestui eveniment.

Șase morți după incendiul de la Matei Balș

Șase pacienţii şi-au pierdut viaţa în urma incendiului izbucnit, vineri dimineaţa, la Institutul Matei Balş, iar autorităţile au oferit detalii, sâmbătă dimineaţa, despre starea de sănătate a celorlalţi pacienţi transferați în spitalele din București.

Aproape 100 de pacienţi au fost evacuaţi în urma incendiului izbucnit vineri dimineaţa, iar 52 dintre aceştia au fost transferaţi la alte unităţi medicale din Bucureşti.

Cei mai mulţi dintre aceştia, 11, au ajuns la Spitalul Sfântul Ioan, iar toţi cei 11 pacienţi ajunşi la unitatea respectivă sunt în stare stabilă.

Câte şase pacienţi au fost transportaţi la Spitalul Elias (toţi în stare stabilă), la Spitalul Victor Babeş (cinci pacienţi în stare stabilă şi un pacient în stare gravă, la Terapie Intensivă) şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca (trei pacienţi în stare stabilă şi trei pacienţi care urmează să fie externaţi).

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Observator » Evenimente » Protest la Ministerul Sănătății, după incendiul de la Institutul Matei Balș din Capitală