Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reabilitarea liniei 5 de tramvai, gata în iunie 2026. A început lărgirea Bulevardului Barbu Văcărescu

Au început lucrările de supralărgire a bulevardului Barbu Văcărescu, una dintre cele mai aglomerate artere din Bucureşti. Constructorul a tăiat din trotuare pentru a păstra două benzi după finalizarea noilor staţii de tramvai ale liniei 5. Primăria Capitalei a adunat datorii de 80 de milioane de lei pentru această lucrare aşa că firma a prelungit termenul de finalizare până în iunie anul viitor.

de Andreea Milea

la 24.06.2025 , 20:24

După 8 luni de blocaje, Bulevardul Barbu Văcărescu este din nou plin de şanţuri. De câteva zile, constructorul a început să taie copacii de pe marginea bulevardului Barbu Văcărescu, în zona viitoarelor staţii de tramvai, unde artera va fi supralărgită cu până la 50 de cm. Însă până în acest moment, firma nu se poate apuca şi de construirea staţiilor propriu-zise pentru că primăria Capitalei nu a trimis încă planurile tehnice.

"Proiectează de un an de zile, arhitectul-şef spune că de un an de zile se ocupă de asta, dar ce să vă spun mai mult", a declarat Marin Mândrilă, directorul firmei de construcţii.

Când şantierul va fi gata, aşa ar urma să arate artera din nordul oraşului. Şoferii vor avea la dispoziţie câte două benzi de circulaţie pe sens iar în mijlocul bulevardului vor fi finalizate noile refugii de tramvai pentru călători. "Păcat că se întarzie cu darea în folosinţă a liniei tramvaiului 5. Au zis un an, am intrat în al doilea an, sper să nu intrăm în al treilea an, mai ales că lucrarea pare că e de calitate dar durata lasă de dorit", spune un trecător.

Articolul continuă după reclamă

Municipalitatea a emis luna aceasta o nouă autorizaţie de construire pentru linia 5, valabilă până în iunie 2026.

Deşi la începutul anului, edilul Capitalei promitea că datoriile vor fi plătite integral, imediat ce bugetul local va fi aprobat, în realitate, până acum, municipalitatea a achitat doar 7 milioane de lei în contul constructorului. "Lucrările de făcut acolo, dacă am avea tot ce ne trebuie, poate să se termine în 3-4 luni de zile. Până acum s-au achitat 91 milioane de lei şi mai sunt de achitat 81 milioane de lei", adaugă Marin Mândrilă, directorul firmei de construcţii.

Linia 5 ar urma să fie unită şi cu linia de tramvai de pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu. Un alt proiect prevede ca artera corporatiştilor să fie modernizată, iar căile de rulare să fie schimbate. Investiţia se ridică la 105 milioane de euro iar lucrările vor dura 3 ani. Mâine, în şedinţa de consiliu general, ar urma să fie aprobate sumele pentru proiectare şi, cel mai probabil, lucrările vor începe anul viitor.

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Reabilitarea liniei 5 de tramvai, gata în iunie 2026. A început lărgirea Bulevardului Barbu Văcărescu