Reacţia Bisericii la "pedeapsa" aplicată enoriaşilor de episcopului Sloboziei și Călărașilor după referendum (Video)
Pentru că referendumul pentru redefinirea familiei nu a trecut, episcopul Sloboziei și Călărașilor a refuzat să le dea oamenilor binecuvântarea de a intra în altarul unei biserici abia sfințite.
Pentru că referendumul pentru redefinirea familiei nu a trecut, episcopul Sloboziei și Călărașilor a refuzat să le dea oamenilor binecuvântarea de a intra în altarul unei biserici abia sfințite.
El a precizat că este o perioadă de doliu pentru Biserică, însă purtătorul de cuvânt al BOR cataloghează gestul episcolului ca fiind neinspirat pastoral, nefiresc și total regretabil.
"Consider ca un asemenea gest - criticat in mod justificat de credincioșii prezenți la slujba de resfințire a unei biserici, la a carei restaurare participaseră ei înșiși prin ajutorul lor - este un gest neinspirat pastoral, nefiresc și total regretabil. Este însă un gest care nu reprezintă deloc atitudinea reala a Bisericii Ortodoxe Romane, al carei mesaj este și va fi totdeauna unul cald, dar lucid pastoral, realist, echilibrat și cu adevărat edificator spiritual pentru toți cei ce privesc spre ea cu adânca încredere și multă speranța. Biserica este autentic reprezentata de toți cei ce înțeleg și trăiasc creștinismul ca mod asumat de viața, urmându-L cu fidelitate pe Însuși Hristos", a precizat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR.
Decizia episcopului Sloboziei și Călărașilor i-a lăsat muți de uimire pe toți cei veniți să asiste la resfințirea bisericii din satul Păltiniș.
Sute de oameni, unii dintre ei veniți de la zeci de kilometri distanță, au participat la slujba de resfințire a bisericii. Lucrările de pictură și de refacere a arhitecturii lăcașului de cult au durat aproape 10 ani, iar cheltuielile au fost suportate de credincioși. Tocmai de aceea mulți dintre ei au fost și mai revoltați pentru că nu au mai putut intra în Sfântul Altar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰