Reacţia lui Grindeanu după ce două trenuri s-au ciocnit în gara Constanța: Astfel de situaţii pot deveni tragedii
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că inspectorii Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română şi ai Agenţiei de Investigare Feroviară Română vor stabili cauza incidentului feroviar din Gara Constanţa şi, după ce vor fi identificate motivele, va dispune măsuri urgente pentru a evita, pe viitor, astfel de situaţii. Pompierii au menţionat că 24 de persoane au fost evaluate medical, iar şapte dintre acestea au ajuns la spital.
"În urma incidentului dintre două trenuri, petrecut în Gara Constanţa, nu sunt persoane rănite grav, din informaţiile pe care le am, până în acest moment! Ţin legătura, în permanenţă, cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru monitorizarea celor care au suferit în urma acestui accident, dar şi cu inspectorii ASFR şi AGIFER. Aceştia din urmă vor stabili cauza exactă a incidentului. După ce se vor identifica motivele acestuia, voi dispune măsuri urgente pentru a evita, pe viitor, astfel de situaţii care se pot transforma în tragedii", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Incident feroviar în gara Constanţa
În staţia CF Constanţa a fost activat Planul Roşu de intervenţie duminică, la ora 14:15, în urma unui incident feroviar care a avut loc pe linia 1, a anunţat CFR SA, printr-un comunicat.
"În momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din staţie, acesta a fost lovit de trenul IR 1688, care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1. În urma impactului, 14 persoane au fost rănite şi primesc îngrijiri medicale la faţa locului, fiind transportate ulterior către unităţi medicale din zonă, conform procedurilor de urgenţă coordonate de autorităţile competente", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, circulaţia feroviară în staţia Constanţa este temporar reorganizată pentru a permite desfăşurarea intervenţiilor operative şi a anchetei în condiţii de siguranţă.
Planul Roşu de intervenţie, activat
ISU Constanţa a anunţat că Planul Roşu de intervenţie a fost activat având în vedere numărul mare de călători, iar la locul evenimentului au fost alocate 4 ambulanţe SMURD, o ambulanţă SMURD cu medic, 2 autospeciale pentru transport victime multiple, 3 ambulanţe SAJ, 1 echipaj de stingere.
Poliţiştii au început cercetările în cazul accidentului feroviar. ”La data de 4 mai, în jurul orei 14.30, poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Transporturi au fost sesizaţi cu privire la faptul că o garnitură feroviară formată din mai multe vagoane care ar fi urmat să fie cuplate la un tren de persoane aflat în Gara C.F.R. Constanţa ar fi lovit trenul respectiv. Din primele verificări efectuate rezultă că mai multe persoane ar fi fost rănite uşor”, au anunţat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Ei au precizat că este în desfăşurare cercetarea la locul accidentului. De asemenea, pompierii au menţionat că 24 de persoane au fost evaluate medical, iar şapte dintre acestea au ajuns la spital.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰