Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reacția șoferiței din Iași, după ce a fost prinsă de polițiști. De ce a fugit de la locul accidentului, după ce a spulberat un copil de 7 ani pe trecere

Un copil de 7 ani din Iaşi a ajuns la spital dupa ce a fost lovit pe trecerea de pietoni. Băiatul a traversat în fugă, prin spatele unei maşini, iar o şoferiţă nu l-a mai putut evita. Femeia a fugit de la locul accidentului, dar martorii au găsit-o în apropiere. Şi în Vrancea o mamă cu doi copii au fost spulberaţi pe zebră de un conducător auto în vârstă de 84 de ani.

de Clara Mihociu

la 27.09.2023 , 20:00

Camerele de supraveghere montate lângă o trecere de pietoni din Iaşi au surprins momentul impactului. În imagini se vede cum copilul trece prin fața unei mașini parcate neregulamentar, iar apoi este lovit în plin de un alt autoturism. Rămâne întins pe asfalt şi mai mulţi martori se grăbesc să-i acorde primul ajutor în timp ce sună la 112.

Martor: Am văzut cum a venit din viteză, aici era o maşină care i-a luat vizibilitatea femeii de la volan. A trecut şi nu s-a oprit, a înaintat aşa. N-a oprit deloc.

Angelica Hristea, manager general SAJ Iași: Echipajul de urgenţă cu medic a găsit un copil de 7 ani stabil hemodinamic şi respirator cu traumatism cranio-cerebral şi un traumatism de membru inferior drept.

Vezi și

După accident, şoferiţa şi-a continuat drumul

Pe acelaşi subiect

După accident, şoferiţa şi-a continuat drumul. A fost găsită la circa 300 de metri distanţă. 

Clara Mihociu, reporter Observator: Fiindcă semaforul era pe culoarea roşie femeia a oprit în acestă intersecţie. Din urma ei au venit imediat martorii de la locul accidentului care i-au spus ce a făcut.

Martor: A zis că n-a mai oprit de frică, a plecat şi când a venit poliţia s-a dat jos şi plângea.

Poliţiştii o cercetează pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. Şoferul care a staţionat pe avarii lângă trecerea de pietoni riscă o sancţiune de maximum 725 de lei, dar procurorul poate decide şi în cazul lui începerea urmăririi penale.

Şi în Vrancea, o mamă de 27 de ani şi cei doi copii ai acesteia, de 3 şi 4 ani, au fost loviţi pe o trecere de pietoni. Un şofer care circula pe banda a doua a oprit pentru a le acorda prioritate. În momentul în care au păşit pe zebră însă, pe prima bandă a venit în viteză un autoturism care i-a spulberat. Cei trei au fost transportați la spital pentru îngrijri medicale. Şoferul vinovat are 84 de ani.

Doar in primele 8 luni ale anului peste 900 de şoferi au părăsit locului accidentului. Aproape 12.000 de persoane au rămân fără permis de conducere pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor. 226 de accidente au avut loc în această perioadă în zona trecerilor de pietoni, principala cauză fiind tocmai neacordarea de prioritate a acestora. În urma accidentelor 40 de persoane au decedat și aproape 200 au fost rănite grav. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Reacția șoferiței din Iași, după ce a fost prinsă de polițiști. De ce a fugit de la locul accidentului, după ce a spulberat un copil de 7 ani pe trecere