Video Reacţia unor turişti străini care au ajuns pe Transfăgărăşan, chiar când s-a deschis
După ce vremea le-a jucat feste și a pus la încercare răbdarea drumarilor, Transfăgărășanul a fost însfârşit deschis pentru iubitorii de natură! Cu zăpezi topite, avalanșe domolite și ploi retrase strategic, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume este din nou liber pentru pasionaţii de natură.
Aerul curat de munte și peisajele spectaculoase, care îți taie respirația, i-au atras pe turiști încă din primele ore ale redeschiderii Transfăgărășanului. Porțiunea redeschisă circulației rutiere este cea cuprinsă între Bâlea Cascadă, în județul Sibiu, și Piscul Negru, în județul Argeș. Deși pe alocuri încă mai sunt vizibile petice de zăpadă, acest lucru nu i-a descurajat pe vizitatori.
Transfăgărăşanul, deschis pentru turişti
"Am încercat să venim şi am zis hai să vedem e deschis drumul şi...e superbă privirea, oamenii sunt foarte cumsecade, ne place mult. E superb. Foarte bine. Ne bucurăm mult că suntem aici". "E foarte frumos. A fost o coincidenţă că am venit chiar azi, noi ne-am programat vacanţa de mai multe zile. Am mers şi la Cascada Bâlea. Am pornit traseul prin pădure, dar nu l-am terminat", spun turiştii.
Transfăgărășanul continuă să atragă și turiști străini, fascinați de frumusețea naturală a locului, comparabilă cu decorurile din filme.
"Vin aici în ţară şi pe Transfăgărăşan pentru că îmi place peisajul. Transfăgărăşanul este foarte frumos şi îmi place să merg la munte". "Ne petrecem vacanţa aici în România. Suntem atât de bucuroşi pentru că drumul s-a deschis", spun doi turişti străini.
Drumul va fi deschis circulației zilnic, între orele 7:00 și 21:00, pentru siguranța participanților la trafic. Tot ieri s-a deschis circulaţia şi pe Transalpina, între localitățile Rânca și Curpăt. Până pe 1 iulie, se va putea circula doar în intervalul orar 09.00-20.00.
Autoritățile fac apel la turiști să nu hrănească urșii din aceste zone aglomerate, să nu se apropie de ei și, mai ales, să nu coboare din mașini pentru fotografii sau filmări.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰