Observator » Evenimente » Resturi de dronă, găsite în apa mării la Mamaia. Mărturiile turiştilor de pe plajă

Video Resturi de dronă, găsite în apa mării la Mamaia. Mărturiile turiştilor de pe plajă

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 06.08.2026, 07:34 | Modificat la 06.08.2026, 08:32

Teama că oricând o dronă poate pica într-un loc în care se află oameni mulţi este uriaşă şi în ţara noastră,i ar asta au simţit din plin zeci de turişti care s-au aflat ieri pe plaja din Mamaia. Valurile au adus din larg rămăşiţele unei drone, iar panica s-a instalat rapid. Întreaga zonă a fost securizată. Marele noroc a fost că aparatul de zbor nu avea încărcătură explozibilă.

Alarma s-a dat ieri după-amiază, în jurul orei 15:30, în zona de nord a staţiunii Mamaia. Turiştii care se aflau pe plajă au observat un obiect alb care plutea.

"Un obiect, cam atât, cu o elice, presupun. De la distanţă părea a fi o pasăre", a spus o turistă.

Însă, când s-au apropiat, şi-au dat seama că obiectul plutitor semăna cu o dronă. Autorităţile au fost alertate imediat.

Articolul continuă după reclamă

"Pe moment a fost ceva de speriat, gândindu-te că poate fi ceva periculos", a declarat o turistă.

"Am încercat să scot turiştii din apă, mai erau care mai voiau să intre. I-am dat cât mai departe de apă", a explicat Rareş Seceleanu, salvamar.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti, pompieri, specialişti de la SRI şi inspectorii de la Garda de Coastă. A fost instituit un perimetru de siguranţă, iar un elicopter a survolat zeci de minute zona.

Pe acelaşi subiect

"A durat cam o oră toată operaţiunea. Au scos-o cu o frânghie, ca să nu se apropie foarte tare", a spus o turistă.

Cercetările au stabilit că era vorba de rămăşiţele unei drone, care au fost preluate de Garda de Coastă pentru cercetări. Din fericire, aparatul de zbor nu era încărcat cu explozibil. Prefectul judeţului Constanţa a transmis că a fost deschis un dosar penal la Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Până la acest moment, nu există informaţii legate de provenienţa dronei.

Incidentul vine după ce duminică o altă dronă care a zburat deasupra apelor noastre teritoriale a fost doborâtă, iar resturile au picat în zona localității tulcene Periprava.a