Reţea de traficanţi, printre care şi minori, destructurată la Braşov. Ascundeau drogurile în păduri sau chiar în cimitir
Reţea de traficanţi destructurată la Braşov. 13 tineri, unii dintre ei minori, au fost reţinuţi pentru trafic de droguri şi constituirea unui grup infracţional organizat. Gruparea folosea aplicaţii criptate şi metoda "dead drop" pentru a evita contactul direct cu clienţii.

Cei 13 tineri au vârste între 17 şi 21 de ani şi sunt bănuiţi că ar fi comercializat drogurile cu preţuri între 50 şi 500 de lei gramul, prin intermediul unor aplicaţii criptate sau prin metoda dead dop, în acest caz plata făcându-se prin criptomonedă, relatează Agerpres.
Anchetatorii susţin că vânzarea propriu-zisă era în sarcina minorilor, în timp ce restul aveau altfel de sarcini.
Drogurile erau plasate în locaţii secrete
Astfel, în cadrul grupării, membrii ar fi avut roluri bine definite, respectiv achiziţionarea şi transportul drogurilor, ascunderea cantităţilor de stupefiante în zone împădurite şi chiar într-un cimitir, supravegherea tranzacţiilor, urmărirea clienţilor care nu ar fi prezentat încredere şi vânzarea propriu-zisă.
"Din probatoriul administrat a reieşit faptul că, începând cu luna august 2024, 7 dintre persoane ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, în scopul obţinerii de importante beneficii materiale din comercializarea de droguri de risc şi mare risc. Astfel, în intervalul august 2024 - mai 2025, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului, ar fi procurat, deţinut, intermediat şi vândut substanţe interzise (canabis, amfetamină şi ketamină), fie direct unor persoane apropiate şi verificate, fie prin metoda dead drop (evitând contactul direct cu persoanele necunoscute), cu preţuri între 50 şi 500 de lei gramul, (...) Cercetările au reliefat că, în acelaşi interval de timp, alte 6 persoane, neafiliate grupării de criminalitate organizată, dar aflate în relaţie de colaborare cu membrii acesteia, ar fi procurat, deţinut şi comercializat diferite cantităţi de droguri de risc şi mare risc către consumatori din judeţul Braşov", se arată în comunicatul citat.
Pe parcursul investigaţiilor, au fost indisponibilizate 2 kilograme de canabis, precum şi alte cantităţi de droguri de risc şi mare risc.
13 tineri reţinuţi la Braşov
La data de 15 mai 2025, au fost efectuate de către poliţişti 17 percheziţii domiciliare, unde au fost descoperite şi ridicate diferite cantităţi de canabis, obiecte purtând urme de substanţă, cântare digitale, grindere, sume de bani, precum şi alte mijloace de probă.
"La aceeaşi dată, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov au dispus reţinerea a 13 persoane, pentru 24 de ore. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov cu propunerea de arestare preventivă a 10 dintre persoanele reţinute, pentru 30 de zile, faţă de alte 3 persoane, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov, luând măsura controlului judiciar", se mai arată în comunicatul citat.
Activităţile de urmărire penală au fost realizate împreună cu poliţiştii Poliţiei Municipiului Braşov - Secţia 1 Poliţie şi Biroul Rutier, precum şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Braşov şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Braşov.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰