Român arestat în Italia, şeful unei reţele gigantice care folosea femei pentru muncă la negru şi exploatare (Video)
Procurorii italieni au anunţat arestarea unui român de 35 de ani şi a doi dintre locotenenţii săi, de naţionalitate ucraineană, care conduceau o operaţiune uriaşă în Santa Maria Capua Vetere, regiunea Caserta.
Procurorii italieni au anunţat arestarea unui român de 35 de ani şi a doi dintre locotenenţii săi, de naţionalitate ucraineană, care conduceau o operaţiune uriaşă în Santa Maria Capua Vetere, regiunea Caserta.
Cei trei sunt acuzaţi că au recrutat, plasat şi folosit forţă de muncă la negru, într-un mod organizat și continuu, în condiţii imposibil de imaginat, majoritatea muncitorilor fiind femei.
Ancheta poliţiei italiene a arătat că suspecții au recrutat forță de muncă pentru agricultură, majoritatea muncitorilor fiind femei, fără vreun contract, iar salariile erau extrem de mici, cu mult inferioare standardelor minime.
- Român salvează un polițist italian cu riscul de a-și pierde viața. Pe patul de spital a spus că nu a ezitat...
- Şofer român agitat, la volanul unui BMW seria 3, oprit în Italia. Poliţiştii au rămas muţi când au deschis...
- Român bătut, înjunghiat şi decapitat în Spania. Vasile a fost identificat după amprente
Procurorii italieni precizează că durata unei zile de muncă nu era definită. Se muncea din zori până seara târziu, orele suplimentare nu se plăteau, nu existau concedii.
Lucrătorii erau obligaţi să lucreze în condiții foarte grele, dăunătoare și periculoase sănătăţii.
Persoanele erau aspru pedepsite dacă nu îşi îndeplineau norma şi ajungeau în scurt timp să fie datoare angajatorului. Orice formă de comunicare între muncitori era interzisă şi nu existau toalete.
Toată lumea era obligată să lucreze chiar și în condiții meteorologice severe.
Procuroii precizează că, în acest context, deși intimidate și temătoare, unele dintre femei au furnizat informații valoroase, ajutând procurorii în eforturile de interceptare a discuţiilor dintre supraveghetori.
Potrivit presei italiene, pe parcursul anchetei au apărut probe de o gravitate extremă. Procurorii invocă inclusiv exploatarea sexuală a victimelor, în unele cazuri.
Cazul este departe de a fi finalizat. Vom lupta cu o intensitate maximă posibilă pentru a distruge total aceste reţele şi de a pune la adăpost victimele criminalității şi exploatării sexuale", precizează procurorul din Santa Maria Capua Vetere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰