Observator » Evenimente » Tentativă de omor într-un autocar care făcea o cursă de Italia. Un român l-a înjunghiat în faţă pe şofer, în mers

Tentativă de omor într-un autocar care făcea o cursă de Italia. Un român l-a înjunghiat în faţă pe şofer, în mers

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 17.12.2018, 18:45 | Modificat la 17.12.2018, 19:15

Un călător român a fost la un pas să declanşeze o tragedie de proporţii, după ce l-a înjunghiat în faţă pe şoferul autocarului, în timpul mersului.

Un călător român a fost la un pas să declanşeze o tragedie de proporţii, după ce l-a înjunghiat în faţă pe şoferul autocarului, în timpul mersului.

Românul, în vârstă de 53 de ani, s-a înfuriat după ce i-a cerut şoferului să oprească, pe motiv că vrea să fumeze o ţigară. Pentru că şoferul nu s-a conformat, acesta l-a înjunghiat în faţă, cu o foarfecă, pe şoferul autocarului.

Mai multe persoane au sărit în apărarea şoferului de autocar, reuşind să-l imobilizeze pe atacator.

Articolul continuă după reclamă

Evenimentul a fost prezentat şi de presa italiană, care precizează că şoferul înjunghiat a fost transportat de urgenţă la cel mai apropiat spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

De asemenea, palermo.meridionews.it informează că românul a fost reţinut de carabinieri sub acuzaţia de tentativă de omor, iar foarfeca folosită în atac a fost recuperată din autocar.

Şoferul autocarului va avea nevoie de aproximativ 20 de zile de îngrijiri medicale. Autocarul avea destinaţia Marsala.

Pe acelaşi subiect