Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românul care a salvat în Anglia două vieți o riscă pe a lui, oferindu-se voluntar pentru vaccinul anti-covid-19

Cristian Dumitrescu, românul care a devenit erou în Anglia, după ce a salvat doi oameni de la moarte, a declarat, pentru Observatornews.ro că a fost acceptat ca voluntar, în Anglia, în mai multe programe de testare pentru obținerea unui tratament împotriva Covid-19.

de Cristian Ionescu

la 25.04.2020 , 17:50

  • Voluntar pentru testarea vaccinului anti-Covid-19
  • El este bucuros că poate să ajute

Bărbatul spune că este bucuros să participe la testări și motivul pentru care face acest lucru este să-și ajute familia și prietenii, pentru că cineva trebuie să testeze vaccinul pentru coronavirus.

"Dragi prieteni, sunt oarecum bucuros că am primit aprobarea să fiu testat, mâine am programare. Așa am ales eu, așa vreau eu și eu cred că o fac pentru familia mea, pentru țara mea, orașul meu, prietenii mei și dacă am ales să rămân aici, ajut cu ce pot și eu. Cineva trebuie să încerce, vaccinul trebuie testat pe cineva, nu? Am optat pentru două programe. Dacă ești infectat cu Covid-19 vor să testeze un vaccin, sau dacă nu ești te infectează ei și testează un vaccin. Nu mi-a fost frică absolut deloc, nu mi-a fost frică nici atunci când am intrat în casa aia care ardea. Dar mă întreb, oare cât va mai dura nebunia asta? Nu vă faceți griji pentru mine, stați liniștiți. Știu că am un corp puternic și cred că voi reuși", a declarat Cristi Dumitrescu pentru Observatornews.ro

Cristian Dumitrescu a devenit cunoscut, după ce a salvat în Angalia viața unei persoane care intenționa să se arunce de pe un pod, apoi a scos din flăcări o altă persoană, care era în pericol să ardă de vie.

Vezi și

Românul a fost voluntar și a ajutat persoanele fără posibilități, înainte să se înscrie în programul de testare pentru un vaccin anti-coronavirus. El a dus de mâncare celor aflați în izolare sau în caratină, sau i-a ajutat cu diverse treburi.

"Am văzut cum românii din Spania, Italia, Anglia, au plecat în România și din păcate foarte mulți și-au infectat familiile, neștiind că au Covid-19 și ați văzut ce s-a întâmplat. Plus că eu cred că am ajutat și sistemul sanitar din România, când am ales să rămân aici. Lumea Încă nu înțelege, apar tot felul de știri fake, cum că nu există coronavirus, cu 5G, lumea probabil din lipsă de ocupație începe să debiteze prostii. Cei care nu cred ar trebui să ia un halat pe ei, o mască și să meargă în spital la Suceava, la Botoșani, ca să înțelegeți ce se întâmplă", a spus Cristian Dumitrescu.

- Acest articol a fost realizat cu informații oferite de corespondentul Observator la Iași, Clara Mihociu.

Citește și:
Cristian Ionescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Românul care a salvat în Anglia două vieți o riscă pe a lui, oferindu-se voluntar pentru vaccinul anti-covid-19