Antena Meniu Search
x

Tineri din Bacău, prinși cumpărând droguri de pe Dark Web cu criptomonede. Sperau că nu vor fi depistați de polițiști

Au fost descinderi la Bacău într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. Patru bărbați au fost prinși în flagrant după ce au comandat, prin dark-web, droguri pe care le-au plătit cu criptomonede. Ultima comandă, însă, i-a adus pe cei patru în spatele gratiilor. 

de Redactia Observator

la 29.09.2022, 13:49

Vezi și

Este vorba despre 250 de comprimate ecstasy, iar cei patru tineri au fost prinși chiar în momentul în care încercau să ridice o astfel de comandă. S-au ales cu dosar penal pentru introducerea în țară a unor droguri de mare risc și pentru trafic. 

Mai precis, tinerii comandaseră drogurile pe Dark Web, de la o persoană din Olanda. Au plătit cu criptomonede și au crezut că nu vor fi depistați, doar că pe toată perioada tranzacției au fost urmăriți de către polițiști, iar în momentul în care au intrat în posesia drogurilor, au fost și ei prinși și duși la audieri. 

În timpul perchezițiilor au fost descoperite în locuințele acestora, mai multe plante, droguri, dar și instrumente și ustensile care îi ajutau să porționeze drogurile pe care apoi le vindeau în județul Bacău. Împotriva celor patru s-a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Evenimente » Tineri din Bacău, prinși cumpărând droguri de pe Dark Web cu criptomonede. Sperau că nu vor fi depistați de polițiști