România va avea o nouă stațiune. În 2012 avea doar două pensiuni
România va avea o nouă stațiune turistică pe litoral. Este vorba de comuna Jurilovca, o așezare pitorească din Dobrogea, iar anunțul a fost făcut pe Facebook chiar de către primarul Eugen Ion.
Primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, a anunțat pe Facebook că proiectul hotărârii de guvern prin care localitatea va deveni stațiune turistică de interes local a fost lansat în dezbatere publică. "Este un pas important pe care îl facem noi, întreaga comunitate, după o muncă intensă de 13 ani. Comuna noastră va intra, în câteva săptămâni, într-o nouă fază a dezvoltării sale", a scris edilul.
De la doar două unități de cazare autorizate în 2012, Jurilovca a ajuns astăzi să ofere peste 40 de unități de cazare, cu aproape 900 de locuri disponibile în întreaga comună, inclusiv campinguri, pensiuni moderne și două resorturi. Investițiile private, alături de cele publice, au fost esențiale în transformarea localității într-o destinație turistică atractivă.
"Mesajul meu de astăzi este adresat în primul rând locuitorilor comunei noastre. E o veste pe care v-o dau bucuros și emoționat pentru că suntem aproape de un moment important. Poate ca ar fi trebuit să aștept până aveam hotărârea, dar sunt nerăbdător. Și vreau sa va împărtășesc faptul că deja a fost lansat în dezbatere publică proiectul hotărârii de guvern prin care comuna noastră va deveni STAȚIUNE TURISTICĂ DE INTERES LOCAL!
Este un pas important pe care îl facem noi, întreaga comunitate, după o muncă intensă de 13 ani. Să ne amintim unde eram în 2012, cum arăta comuna și cât de departe eram de a fi o destinație turistică, un loc în care turismul să fie generator de venituri și al unui trai mai bun pentru oamenii de aici.
Astăzi, în Jurilovca este vizibil rezultatul muncii localnicilor, a administrației locale și al investițiilor de peste 40 de milioane de euro, cărora li se vor adăuga, în următorii ani, alte investiții, de aproximativ 50 de milioane de euro. Noi, primăria, am dezvoltat și modernizat infrastructura și am creat oportunități. Dar nu am fi ajuns în pragul unui moment atât de important dacă nu ar fi existat investițiile private. Doar așa am putut ajunge de la doar două unități de cazare autorizate, în urmă cu 13 ani, la peste 40 astăzi și de la doar 30 de locuri de cazare în satul Jurilovca la aproape 900 de locuri de cazare în întreagă comună, în camping, pensiuni moderne și două resorturi.
Ca să nu mai vorbesc de cele 5 restaurante și cele 3 puncte gastronomice care funcționează astăzi aici. Fără acești oameni care au investit muncă și bani, care au atras fonduri europene pentru ca mai apoi să poată atrage turiști, nu am fi reușit nici să visăm la statul de stațiune.
Le mulțumesc oamenilor din echipa Primăriei Jurilovca, cei care au muncit din greu pentru toate proiectele realizate, le mulțumesc tuturor colaboratorilor care ne-au fost alături în ultimii 13 ani și le mulțumesc, desigur, locuitorilor Jurilovcăi. Comuna noastră va intra, în câteva săptămâni, într-o nouă fază a dezvoltării sale, iar pentru asta am muncit împreună. Cum împreună vom munci și mai departe pentru a crește în continuare", este mesajul integral postat de primarul Eugen Ion, pe Facebook.
Preţul terenurilor din comuna Jurilovca a crescut de cel puţin şapte ori
Preţul terenurilor din intravilanul comunei Jurilovca şi cel al caselor au crescut de cel puţin şapte ori din anul 2012 până în prezent, pe fondul dezvoltării turismului şi a infrastructurii de utilităţi, a declarat pentru Agerpres primarul comunei.
Astfel, dacă în anul 2012, autoritatea locală evalua la 3 euro metrul pătrat din intravilanul localităţii, anul acesta nimeni nu mai vinde teren cu un preţ mai mic de 12 euro pe metru pătrat, în condiţiile în care pe piaţa liberă preţul ajunge anul acesta la 20 de euro pe metru pătrat, potrivit sursei.
"Creşterile sunt de cel puţin şapte ori. În 2012-2013, o casă foarte veche costa 5.000 sau 6.000 de euro. Acum nu te mai apropii de ea cu mai puţin de 30.000 de euro sau 60.000 de euro, după caz. Putem spune că creşterile au fost între şapte şi zece ori", a menţionat primarul Eugen Ion.
Edilul a explicat creşterea preţurilor prin dezvoltarea infrastructurii de utilităţi, dar şi prin promovarea turistică a zonei. "Chiar şi la Jurilovca, orice dezvoltare duce şi într-o zonă de genul acesta. Orice investiţie, apă, canalizare, pe lângă utilităţi plus-valoarea pe care ne-o dă zona turistică, aduce de la sine aceste creşteri", a afirmat primarul comunei Jurilovca.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰