Video S-a închis pasajul Unirii din Capitală. Este afectată structura de rezistență şi pune în pericol viaţa a mii de şoferi
Pasajul de la Unirii se năruie pe zi ce trece. Din 2009 nu s-au mai făcut lucrări de consolidare la cel mai tranzitat pasaj din Capitală, care se află într-o stare avansată de degradare şi pune în pericol viaţa a sute de mii de şoferi. Azi noapte, pasajul a fost închis. Primăria Sectorului 4 a făcut o evaluare a structurii de rezistenţă, pentru a începe lucrările de reabilitare din luna iulie.
Pasajul "Unirii" are o lungime de 900 de metri, dintre care 600 de metri sunt acoperiţi şi a fost construit în 1987. Sunt 35 de ani de când locuitorii Bucureştiului folosesc zilnic acest pasaj pentru a ajunge în centru sau spre cartierele din zona Berceni. O expertiză tehnică făcută în urma cu cinci ani arăta faptul că pasajul se află într-o stare avansată de degradare şi prezintă deficienţe la structura de rezistenţă.
Daniel Băluţă - primar sector 4: "Să nu mai fim în situaţia în care vine ISU să adune bucăţile de pereţi care ne cad, iluminatul să fie îmbunătăţit, ventilaţia să fie îmbunătăţită, plus măsurile de protecţie să fie îmbunătăţite".
La începutul acestui an, printr-un protocol încheiat cu Primăria Capitalei, pasajul a fost preluat în administrarea Primăriei Sector 4, pentru a fi reabilitat.
Pasajul Unirii a fost închis
Azi-noapte, circulaţia rutieră a fost închisă pentru o evaluare a structurii de rezistenţă.
Raul Crângaşu - inginer proiectant: "Odată ce va fi finalizată această scanare, se va trece la partea de teste, probe. După cum se ştie probleme sunt destule. Atât estetice, cât şi structurale sau de siguranţă".
La finalul lucrării, pasajul va avea un sistem de ventilaţie care are ca scop eliminarea noxelor.
Daniel Băluţă - primar sector 4: "Dacă ne uităm în orice loc care ne place în Europa vedem că nu există niciun pasaj de o lungime ca acesta care să nu aibă ventilatoare".
Şi planşeul din beton, construit pe vremea comuniştilor, s-a degradat continuu.
Daniel Băluţă - primar sector 4: "Să putem să realizăm expertiza stadiului de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru celălalt obiectiv planşeul Unirii care cu certitudine va trebui să fie consolidat".
Lucrările ar urma să înceapă în luna iulie şi vor dura maximum două luni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰