Antena Meniu Search
x

Curs valutar

S-a urcat drogat la volan și a făcut prăpăd pe o șosea din Galați. Șoferul de 19 ani și alte două persoane, între care un copil de 2 ani, au ajuns la spital

Trei persoane, inclusiv un copil de doar doi ani, au ajuns la spital, după ce au fost rănite într-un accident rutier, după ce un șofer de 19 ani s-a urcat drogat la volan, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.

de Redactia Observator

la 27.01.2023 , 15:51

Potrivit sursei citate, Poliţia Galaţi a fost sesizată telefonic prin 112 cu privire la faptul că pe DE 581 - Drumul de Centură al municipiului Tecuci a avut loc un eveniment rutier în urma căruia au fost rănite mai multe persoane.

Poliţiştii rutieri care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că un tânăr, de 19 ani, din comuna Tutova, judeţul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism pe drumul de centură, la efectuarea unei manevre de depăşire a unei autoutilitare, condusă de un bărbat de 45 de ani, din comuna Ghidigeni, judeţul Galaţi, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus regulamentar de un alt bărbat, de 33 de ani, din comuna Negrileşti, judeţul Galaţi. Totodată, în acest impact a fost implicată şi autoutilitara.

Șoferul de 19 ani a ieșit pozitiv la cocaina și canabis

Articolul continuă după reclamă

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui număr de trei persoane: conducătorul auto de 33 de ani şi un copil minor de 2 ani aflat în autoturismul condus regulamentar, iar cea de-a treia persoană, pasager în autovehiculul angajat în depăşire.

Pe acelaşi subiect

Toate personale au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto deţin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în toate cele trei cazuri, însă, la testarea cu aparatul tip Drugtest Drager a tânărului de 19 ani au rezultat valori pozitive la consumul de canabis şi cocaină, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenţei în organism a substanţelor psihoactive.

A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, respectiv, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » S-a urcat drogat la volan și a făcut prăpăd pe o șosea din Galați. Șoferul de 19 ani și alte două persoane, între care un copil de 2 ani, au ajuns la spital