Sami, un motociclist din Oradea, a murit într-un accident cumplit, după ce a dus pachete pentru nevoiași
Samuel Petrică, Sami cum îl alintau prietenii, a murit într-un accident cumplit de motocicletă, înainte de Paște. Tânărul de 36 de ani se afla, împreună cu alţi prieteni bikeri, într-o misiune de împărţire a pachetelor pentru nevoiaşi.
![Samuel Petrică a murit în Vinerea Mare Samuel Petrică a murit în Vinerea Mare](https://img.observatornews.ro/0/2020/4/20/356720/1587355144e3360219.webp?w=430&f=2&v=2)
- Samuel Petrică a murit în Vinerea Mare.
- Tânărul de 36 de ani împărțea pachete pentru nevoiaşi.
Sami a murit în Vinerea Mare, pe DN1, în localitatea Săbolciu, județul Bihor.
Tânărul de 36 de ani nu a adaptat viteza într-o depăşire, în timp ce venea spre Oradea, a intrat într-un cap de pod, iar motocicleta lui a fost aruncată zeci de metri.
În urma impactului devastator, Samuel Petrică a murit pe loc. Medicii SMURD sosiți la fața locului nu au mai putut decât să constate decesul.
Ce spune Poliția Bihor
- Un microbuz şcolar a ars ca o torţă după impactul frontal cu un autoturism. Două persoane, transportate la...
- Două camioane și un TIR ucrainean s-au ciocnit violent, în Vrancea. Unul dintre şoferi a rămas încarcerat...
- Bărbat şi femeie, arşi de vii într-un bolid care a luat foc la ieşirea de pe A1. Maşina a zburat peste o...
- Ferrari 296 GTB, de peste 530.000 €, daună totată după ce s-a înfipt într-o casă. Bolidul a trecut razant, la...
- Azil al groazei, descoperit în Bacău de ANPC. Zeci de bătrâni primeau mâncare expirată de luni de zile
Potrivit comisarului şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, accidentul s-a produs în jurul orei 15, chiar dintr-o greşeală a victimei.
"Un bărbat de 36 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea o motocicletă (Kawasaki n.r.), pe DN1, pe direcţia Aleşd - Oradea, s-a angajat în depăşirea unui vehicul, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă şi a lovit un cap de pod", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei, conform ebihoreanul.ro.
Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din Cadrul Serviciului Rutier al Poliţiei bihorene, a mai precizat Fărcuţa.
Prietenii lui Sami, în stare de șoc
Prietenii și colegii din clubul de motociclişti Black Eagles, din care și Sami parte de mai bine de zece ani, sunt în stare de şoc.
"Lumea moto e mai săracă de azi...Black Eagles Oradea a pierdut un membru frumos, unul din oamenii ăia de care îți e greu să nu prinzi drag...Petrica Samuel s-a dus să se plimbe pe alte drumuri, mai frumoase, dar cu siguranță va veghea peste toți prietenii lui, pe care i-a lasat aici, și care acum plang după un prieten foarte bun...Odihnește-te in pace, dragule! Cu siguranță nu vei fi uitat!!!", a scris pe Facebook Diana Mîndruț.
"Oh, Samii.. Bunul Dumnezeu sa iti primeasca sufletul acela bun in Imparatia Sa. Drum lin spre ceruri, om cu suflet de aur! Asfalt uscat!", a scris și Crissu Criss.
Cu toții spun că tânărul a fost un om extraordinar, harnic şi săritor.
De altfel, în ziua accidentului, Sami se întorcea împreună cu alţi motociclişti de la o acţiune umanitară de distribuire de alimente.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰