Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sanda Ungur, șoferiţa care a produs tragedia de la Jibou, în care au murit patru studente, poate ajunge după gratii (Video)

Sanda Ungur, şoferiţa care și-a condus spre moarte patru prietene, după ce a trecut linia de cale ferată, fără să se asigure, la Jibou, ar putea ajunge după gratii.

de Redactia Observator

la 03.04.2019 , 14:57

Sanda Ungur, şoferiţa care și-a condus spre moarte patru prietene, după ce a trecut linia de cale ferată, fără să se asigure, la Jibou, ar putea ajunge după gratii.

La şase luni de la tragedia de la Jibou, poliţiştii au finalizat dosarul şi l-au înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou cu propunere de trimitere în judecată pentru ucidere din culpă.

Dintre cele cinci tinere din Maramureş aflate în maşina spulberată în 17 mai de trenul ce făcea legătura dintre Jibou şi Baia Mare a existat o singură  supravieţuitoare, studenta aflată la volan.

Articolul continuă după reclamă

Sanda Ungur și prietenele ei, Mădălina Parja, Sara Pop, Claudia Barbos şi Maria Știț, se întorceau de la Cluj, de la festivitatea de absolvire a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. 

Pe acelaşi subiect

La o trecere la nivel cu calea ferată de pe raza localităţii Jibou, tânăra aflată la volanul unui autoturism marca Volkswagen nu s-a asigurat şi a pătruns pe şine exact în momentul în care un tren se apropia cu viteză.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Accidentul a fost inevitabil, iar impactul a fost devastator. Patru fete au murit pe loc.

Singura supravieţuitoare a carnagiului de la Jibou – Sanda Ungur (21 de ani) – a fost chiar şoferiţa.

Iniţial, fata a ajuns la Spitalul Judeţean Zalău, după care a fost transferată la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă “dr. Constantin Opriş” din Baia Mare şi de acolo la Secţia chirurgie toracică. Tânăra a suferit mai multe traumatisme, dar doctorii au operat-o iar după ceva timp a fost externată.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, iar dosarul s-a aflat în lucru la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Sălaj, sub supravegherea procurorului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Accidentul de la Jibou a fost inevitabil, iar impactul a fost devastator. Patru fete au murit pe loc

“Ancheta penală se află în desfășurare. Din probatoriul polițiștilor de până acum, semnalele acustice si luminoase funcționau în acel moment”, spunea acum ceva timp Maria Cristea – purtătorul de cuvânt de la IPJ Sălaj, pentru Ştiri din Sălaj.

Săptămâna trecută, mai exact pe data de 16 noiembrie, cercetările poliţiştilor au fost finalizate şi dosarul a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou cu propunere de trimitere în judecată a şoferiţei pentru ucidere din culpă.

În câteva zile, cazul va fi soluţionat şi va fi luată sentinţa, o sentinţă grea pentru şoferiţa maramureşeană, cu atât mai mult cu cât oamenii legii au stabilit clar că – în momentul tragediei – semnalele acustice şi luminoase funcționau.

Dacă va fi găsită vinovată, tânăra originară din comuna Răzoare, judeţul Maramureş, riscă închisoare de 1 la 5 ani.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Sanda Ungur, șoferiţa care a produs tragedia de la Jibou, în care au murit patru studente, poate ajunge după gratii (Video)