Antena Meniu Search
x

Scandalul de la ARSVOM ia amploare: director din Ministerul Transporturilor, acuzat că ar fi luat mită aproape 100.000 de euro

Directorul Direcţiei economice din cadrul Ministerului Transporturilor Petre Neacşa a fost reţinut miercuri pentru luare de mită, în dosarul de corupţie de la Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, potrivit news.ro.

De Redactia Observator la 07.07.2021, 17:27
Scandalul de la ARSVOM ia amploare: un director al Direcţiei Economice din Mnisterul Transporturilor, reţinut de DNA pentru luare de mită
- Hepta

Conform DNA, în contextul în care Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (A.R.S.V.O.M.) a achiziţionat, cu fraudarea legislaţiei primare în materie şi la preţuri supraevaluate, un număr de patru nave (trei de salvare şi una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA), ”inculpatul Neacşa Petre, în calitatea menţionată mai sus, a primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziţie publică, suma de 460.000 lei”.

Concret, în perioada septembrie 2020 – mai 2021, ar fi primit această sumă, pentru a asigura, prin intermediul Direcţiei pe care o conducea, fondurile necesare achiziţionării ambarcaţiunilor respective.

Lui Neacşa i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 08 iulie 2021, Neacşa Petre urmează să fie prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Daniel Manole, a fost reţinut în urmă cu o săptămână, de procurorii DNA, fiind acuzat de constituirea unui grup organizat, abuz în serviciu şi luare de mită. Dosarul vizează achiziţia la suprapreţ a patru nave, în valoare de 85 de milioane de lei, dar şi condiţiile în care a fost realizată tranzacţia. În raportul de achiziţii publice pe 2020 al agenţiei figurează achiziţia a patru nave, preţul şi firma furnizoare fiins SC Suszi SRL care,potrivit relatărilor presei ar fi furnizat şi în 2017 două nave agenţiei.

Alături de Manole, în acest dosar mai sunt cercetaţi Petru Ogrinji (administratorul firmei SC Suszi SRL care a livrat navele Ministerului Transporturilor), Cristian Antohi (administratorul SC Tehnorex International SRL, una dintre firmele acuzate de spălare de bani), Valeriu Iorga (administratorul SC Blue Line SRL, o altă firmă acuzată de spălare de bani) şi Ion Macovei (SC Concif Baza de Aprovizionare SRL, a treia firmă de apartament, la rândul ei intermediară a tranzacţiilor).

Procurorii DNA Constanţa au transmis judecătorilor propunere de arestare preventivă timp de 30 de zile pentru 3 inculpaţi, iar pentru alţi 2 arest la domiciliu pentru aceeaşi perioadă. Toţi cei 5 inculpaţi au fost, însă, plasaţi în arest la domiciliu de către judecătorii Tribunalului Constanţa, pentru o perioadă de 30 de zile.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Evenimente » Scandalul de la ARSVOM ia amploare: director din Ministerul Transporturilor, acuzat că ar fi luat mită aproape 100.000 de euro