Antena Meniu Search
x

Curs valutar

SCANDALUL transplanturilor: Spitalul AKH din Viena a acceptat să primească din nou români. CÂŢI pacienţi vor fi operaţi pe an

După mai multe săptămâni în care soarta pacienţilor români care au nevoie de transplant de plămân a fost incertă, ca urmare a deciziei oficialilor clinicii AKH din Viena de a nu mai primi pacienţi din România, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat marţi deblocarea transplanturilor.

de Redactia Observator

la 28.03.2017 , 18:10

După mai multe săptămâni în care soarta pacienţilor români care au nevoie de transplant de plămân a fost incertă, ca urmare a deciziei oficialilor clinicii AKH din Viena de a nu mai primi pacienţi din România, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat marţi deblocarea transplanturilor.

Ministrul a anunţat, în acelaşi timp, că Spitalul Sfânta Maria din Capitală va fi acreditat pentru transplant pulmonar, putând să înceapă operaţiile după ce un ordin în acest sens va apărea în Monitorul Oficial, în urma aprobării sale în şedinţa de joi a Guvernului.

Bodog a afirmat că oficialii clinicii AKH din Viena s-au angajat ca, în următorul an, să facă zece transplanturi de plămân pentru pacienţi români, specialiştii din Austria urmând să îi ajute pe medicii din România, de-a lungul acestei perioade, să pună la punct programul de transplant de la Spitalul Sfânta Maria.

Articolul continuă după reclamă

"Am primit oficial răspunsul de la Spitalul AKH şi să vă anunţ cu satisfacţie că a fost deblocată situaţia şi că Spitalul AKH va face din nou transplant pentru România. Am convenit un anumit  număr de cazuri care vor fi rezolvate de spitalul AKH. În acelaşi timp spitalul AKH ne oferă posibilitatea de a participa la un program de urmărire şi de monitorizare a activităţii pe care noi o facem în vederea demarării procedurii de transplant în România. În acelaşi timp vreau să vă spun că dânşii vor face şi un program de training. Universitatea din Viena şi-a manifestat intenţia de a face un program de training pentru specialiştii români care vor activa în acest domeniu, să se pregătească şi alte echipe decât cele care au fost pregătite în diferite centre din Europa. Scrisoarea este semnată de managerul clinicii", a spus Bodog.

Pe acelaşi subiect

El a adăugat că, pentru prima etapă, clinica AKH s-a angajat că facă zece transplanturi pulmonare pentru România, pe lista de aşteptare fiind cinci pacienţi în evaluare.

De asemenea, Florian Bodog a spus că Spitalul Sfânta Maria va fi inclus în programul naţional cu transplant pulmonar.

"Începând de astăzi (marţi, n.r.) Centrul Sfânta Maria va fi inclus în Programul Naţional de Transplant Pulmonar şi depinde doar de echipa medicală de acolo şi de managementul echipei medicale şi managementul pacientului ca ei să poată să pornească transplantul pulmonar la momentul la care vor considera că îl pot face în siguranţă pentru pacienţi. (...) Este şi o condiţie pusă de către Clinica AKH ca România, după modelul Ungariei, să dezvolte în timp de un an un program propriu de transplant pulmonar", a mai spus Bodog.

Ministrul Sănătăţii a precizat că, marţi, va semna ordinul prin care Spitalul Sfânta Maria va fi inclus în Programul Naţional de Transplant Pulmonar, ordin care va fi cuprins într-o Hotărâre de Guvern privind programul de sănătate, ce va fi discutată în şedinţa de joi a Executivului. Astfel, transplantul de plămâni la Spitalul Sfânta Maria va putea începe după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.

"Cei de la Sfânta Maria au urmat un program de training, va veni un specialist de la Hanova care se va stabili aici, dar acestea sunt probleme de management. Ministerul Sănătăţii autorizează prin Agenţia Naţională de Transplant (ANT) activitatea, cuprinde în programul naţional de transplant, deci finanţează", a mai spus Bodog.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, anunţa, vineri, că a trimis scrisori către omologul său austriac, către managerul Spitalului AKH şi către Consiliul Municipal din Viena, prin care a cerut sprijin pentru ca bolnavii cu transplant de plămân să poată fi trataţi în continuare în clinica unde au fost operaţi, dar şi pentru deblocarea situaţiei privind transplantul

Legat de situaţia transplantului pulmonar de la Spitalul Sfânta Maria din Capitală, Bodog a spus, tot vineri, că decizia privind realizarea operaţiilor aparţine echipei medicale de acolo.

"Spitalul este inclus în programul naţional cu transplant hepatic. Se va analiza şi transplantul pulmonar. Decizia privind operaţiile aparţine echipei medicale de acolo", spunea Bodog.

Preşedintele ANT, Radu Deac, a declarat, joia trecută, pentru News.ro, că Spitalul Sfânta Maria va putea fi inclus în programul naţional de transplant, pentru transplantul de plămân, reevaluarea făcută miercuri arătând că se menţin condiţiile de la acreditare, iar medicul român Igor Tudorache este de acord să vină de la Hanovra să opereze în spitalul bucureştean.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
IRCC creşte iar. Vă gândiţi să faceţi o refinanţare?
Observator » Evenimente » SCANDALUL transplanturilor: Spitalul AKH din Viena a acceptat să primească din nou români. CÂŢI pacienţi vor fi operaţi pe an