Video Scene şocante în Arad: Tânăr filmat în timp ce se aruncă dintr-o maşină aflată în mers
Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital după ce s-a aruncat dintr-o maşină, în timpul mersului. S-a întâmplat pe o şosea din judeţul Arad, iar imaginile şocante au fost filmate de un pasager care se afla în maşina din spate. Se pare că în momentul incidentului, tânărul ar fi fost drogat.
Incidentul a avut loc în localitatea Almaş. În maşină, pe lângă şofer se aflau şi doi pasageri. Toţi trei ar fi consumat alcool înainte să pornească la drum.
Martorii spun că băiatul aflat pe bancheta din spate a vrut să coboare după o ceartă cu tatăl său şi a deschis portiera, crezând că autoturismul oprise. Maşina era însă în mişcare, iar tânărul s-a prăbuşit pe carosabil.
Cei care au văzut toată scena au sunat imediat la 112. Echipajele de urgenţă l-au găsit conştient şi l-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Şoferul, un bărbat de 40 de ani din Săvârşin, a fost testat de poliţişti, iar rezultatul indica faptul că ar fi consumat alcool.
Poliţiştii continuă ancheta pentru a afla exact ce l-a determinat pe tânăr să sară din maşină.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰