Video Scene teribile într-un depozit de mărfuri de lângă Bucureşti: un bătrân de 67 de ani s-a trezit cu cuţitul la gât. Agresorul a rănit şi un poliţist
Clipe de groază pentru un angajat al unui depozit din nordul Capitalei. A fost luat ostatic şi ameninţat de un alt bărbat, colaborator al companiei. I-ar fi atras atenţia să nu fumeze. Unul dintre poliţiştii ajunşi la faţa locului a fost rănit. Acesta, dar şi bărbatul ameninţat au ajuns la Spitalul Elias, iar agresorul a fost acuzat de tentativă de omor.
Totul s-a petrecut în această după-amiază în Mogoşoaia, lângă Capitală. Potrivit unor surse, tânărul se afla în depozitul de mărfuri când se pregătea să-şi aprindă o ţigară. Unul dintre angajaţii depozitului i-a făcut observaţie, iar acela a fost momentul în care bărbatul de 23 de ani şi-a pierdut cumpătul. A scos un cuţit şi a început să-l ameninţe. Angajaţii care au văzut scena au sunat la 112. Totul s-a întâmplat în acest depozit. În momentul în care poliţiştii au ajuns aici, l-au găsit pe bărbatul de 67 de ani imobilizat cu un cuţit la gât. Minute în şir s-au chinuit să vorbească cu agresorul, iar în momentul în care acesta a devenit agitat, poliţiştii au decis să-l imobilizeze.
Tânărul a fost dus la audieri şi va fi cercetat pentru tentativă de omor
Bărbatul nu a ezitat să şi folosească armele albe pe care le avea asupra sa. "A fost depistat agresorul care avea asupra sa două obiecte tăietor înţepătoare. Pentru salvarea vieţii victimei, poliţiştii au intervenit cu operativitate şi profesionalism iar în momentul intervenţiei, atât victima cât şi unul dintre poliţişti au fost răniţi", a declarat Anne Marie Ciolca, comisar şef şi purtător de cuvânt IPJ Ilfov.
Cei doi răniţi sunt acum trataţi la Spitalul Elias din Capitală. Reprezentanţii depozitului au transmis că: "În acest moment, prioritatea noastră este sănătatea colegului nostru, care a primit îngrijiri medicale adecvate și care se recuperează cu bine. O investigație a fost deschisă asupra situației, iar autoritățile competente fac verificări în acest sens". Tânărul a fost dus la audieri şi va fi cercetat pentru tentativă de omor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰