Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Schimbări drastice pentru şoferii de ridesharing. Vor mai putea conduce doar maşina personală, într-un singur judeţ

Prima victorie pentru taximetrişti după protestele din ultimele zile. Guvernul vrea să schimbe regulile pentru companiile de ridesharing. Ordonanţa de Urgenţă care este în dezbatere publică în aceste zile ar putea reduce drastic numărul celor care fac transport alternativ. 

de Redactia Observator

la 11.03.2024 , 20:53

Regulile pentru companiile care fac transport alternativ s-ar putea schimba de săptămâna viitoare dacă ordonanţa de urgenţă aflată în dezbatere publică va fi adoptată de guvern.

Cosmina Balint, reporter Observator: Potrivit propunerilor din ordonanţa de urgență, ca să poată face rideshareing, soferii vor fi nevoiţi să folosească maşina personală şi nu vor avea voie sa aibă curse decât în judeţul în care au înmatriculat autoturismul.

Mulţi şoferi ar putea renunţa la aceste platforme

Vezi și

Reprezentanţii firmelor de ridesharing se tem că numărul şoferilor se va reduce drastic pentru ca mulţi vor renunţa.

Pe acelaşi subiect

Cătălin Codreanu, Coaliţia pentru Economia Digitală: Elimină din piaţă 50 de mii de şoferi care au o activitate şi câştigă un venit. Acest şofer va trebui el singur să fie un operator de transport. Ceea ce înseamnă costuri în plus, ceea ce înseamnă nişte bariere de intrare în acest domeniu mult ma ridicate, faţă de cum sunt acum. Vor fi transformaţi în nişte mici operatori de transport, cu nişte costuri foarte mari. O să fie o modificare foarte dură în ceea ce priveşte modul în care liber pot să practici serviciul ăsta. Vorbim despre 300 de mii de curse la nivel naţional, într-o zi de luni.

Alţi şoferi văd partea plină a paharului

În acelaşi timp, şoferii se bucură şi văd propunerea ca pe o soluţie în fluidizarea traficului.

Şofer: Cu ocazia asta poate poate că e mai bine pentru că o să se obişnuiască oamenii să mai folosească şi mijlocul de transport în comun că prea e traficul de stăm o veşnicie.

Taximetriştii tot nu sunt multumiţi. Vor ca încasările rivalilor lor să fie impozitate altfel.

Sandu Ştefănescu, reprezentant sindincat taxi: Sunt firme de transport alternativ cu 600-800 de angajaţi fictivi că niciunul nu plătea taxe şi impozite. În Bucureşti astăzi sunt 25 de mii dacă nu şi mai multe de autorizaţii de transport alternativ din toate judeţele ţării. Trebuie să faci pe raza localităţii de autorizare indiferent unde o ai tu. 

O altă măsură din ordonanţa de urgenţă prevede ca maşinile care fac transport de persoane să nu fie mai vechi de 10 ani. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Schimbări drastice pentru şoferii de ridesharing. Vor mai putea conduce doar maşina personală, într-un singur judeţ