Video "Se confundă concediul medical cu arestul la domiciliu". Proiect de lege controversat: cum se pot trezi cu poliţia la uşă cei care îşi iau liber pe caz de boală
Cine îşi ia concediu medical, s-ar putea trezi cu poliţia la uşă. Un proiect de lege prevede verificări la domiciliu pentru cei care vin cu scutire de la doctor. Asta după ce în două luni s-au cheltuit banii pe jumătate de an pentru plata concediilor medicale. Legea are prea puţine şanse să treacă. Mai ales că una exact la fel a fost abrogată în 2015 pentru încălcarea drepturilor constituţionale.
Controalele din pandemie, când poliţia verifica dacă bolnavii de COVID respectă carantina, ar putea reveni. De această dată pentru angajaţii aflaţi în concediu medical. Parlamentarii propun o lege prin care Poliţia Locală să meargă acasă la bolnavi să vadă dacă nu cumva sunt la pescuit sau în vacanţă la munte. În scenariul propus de aleşi, angajatul care s-a îmbolnăvit şi va sta acasă trebuie să declare pe proprie răspundere adresa la care poate fi găsit la orice oră. "E o aberaţie. Dacă la un UAT am angaja încă 100 de oameni care să se ocupe special de verificările bolnavilor, ar putea. Dar Poliţia Locală, prin lege, are cu totul şi cu totul alte atribuţii", a declarat Eugen Tone, sindicalist Poliţia Locală.
Proiectul de lege a fost depus în Parlament şi urmează să intre în dezbatere la comisiile de specialitate
Nu numai poliţiştii locali sunt indignaţi de ideea parlamentarilor, ci şi sindicatele. "Se confundă concediul medical cu arestul la domiciliu. Dacă avem un concediu medical pentru boli neuropsihice, omul va fi nevoit să iasă în natură să se plimbe şi atunci dacă cineva vine la uşă şi sună şi el nu se află la domiciliu printr-un astfel de proiect de lege anulezi un drept?", a declarat Horaţiu Raicu, Blocul Naţional Sindical. Motivul proiectului de lege, spune unul dintre iniţiatori, e că s-a ajuns la fundul sacului de bani pentru plata concediilor medicale.
"Pentru anul 2023 s-au aprobat fonduri în suma de 3,7 miliarde lei iar la data de 28.02.2023 obligațiile restante de plată înregistrate sunt în sumă de 2.2 miliarde de lei", a declarat Raluca Turcan, iniţiatoarea proiectului. Ideea nu e nouă. Între 2010 şi 2015 a fost în vigoare o lege prin care de controale se ocupa Poliţia Naţională. "S-a considerat că sunt încălcate drepturile persoanei, dreptul la libera circulaţie de exemplu. Nu are astfel de atribuţii. Nu m-ar mira să trebuiască să verificăm şi dacă îşi iau tratamentul", a declarat Cosmin Andreica, Europol. Proiectul de lege a fost depus în Parlament şi urmează să intre în dezbatere la comisiile de specialitate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰