Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sebastian, dat dispărut de familie luna trecută, a fost găsit mort pe insuliţa din zona Silvaş, în Oradea

Sfârșit tragic pentru un tânăr din Oradea dat dispărut de familie luna trecută. Sebastian Florin Secară, în vârstă de 22 de ani, a fost găsit mort pe insuliţa din zona Silvaş.

de Veronica Micu

la 08.05.2021 , 20:23

Sebastian, dat dispărut de familie luna trecută, a fost găsit mort pe insuliţa din zona Silvaş, în Oradea - ebihoreanul.ro

În 22 aprilie, polițiștii bihoreni făceau un apel public pentru găsirea Sebastian Florin Secară. Miercuri, pe insulița din zona Silvaș a fost descoperit trupul neînsuflețit al unui tânăr și, în urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că este vorba despre băiatul dat dispărut.

"Cadavrul a fost găsit miercuri pe insuliţa din zona Silvaş din municipiu şi a fost transportat la Serviciul judeţean de Medicină Legală Bihor, pentru efectuarea necropsiei", a precizat ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău.

Potrivit ebihoreanul.ro, trupul tânărului se afla într-o stare avansată de descompunere și, până la acest moment, cauzele exacte ale decesului nu au fost făcute publice.

Articolul continuă după reclamă

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au deschis un dosar penal, pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs decesul tânărului.

Pe acelaşi subiect

Mama a citit ultimele conversaţii purtate de fiul ei

Poliția din Oradea a făcut un apel public pentru găsitea lui Sebastian Florin Secară în 22 aprilie. Tânărul plecase de acasă cu două zile mai devreme, marți, 20 aprilie, în jurul orei 16.10 şi, pentru că familia nu a mai putut lua legătura cu el, a cerut, o zi mai târziu, ajutorul polițiștilor.

O rudă a băiatului a declarat pentru Observator că mama lui Sebastian ar fi citit pe calculatorul băiatului ultimele conversații pe care acesta le-ar fi avut cu un alt tânăr, despre care femeia a aflat ulterior că se ocupa cu "lucruri dubioase".

Femeia a mers la poliţie, oamenii legii l-au chemat pe acest tânăr la secţie, însă acesta nu s-a prezentat pe motiv că era la serviciu.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Întrebarea zilei
Vi s-a cerut vreodată şpagă în spitale?
Observator » Evenimente » Sebastian, dat dispărut de familie luna trecută, a fost găsit mort pe insuliţa din zona Silvaş, în Oradea