Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Secretele Mormântului lui Iisus: ce spun cercetătorii care l-au studiat despre descoperirile neașteptate, făcute de ei

O echipă de cercetători a reușit recent să intre în Mormântul lui Iisus, pe care l-au studiat, timp de câteva zile. Ziarul The Mirror le-a dat declarațiile, dar și imagini inedite din interior.

de Redactia Observator

la 04.12.2016 , 12:40

Pentru prima dată după mai bine de 500 de ani, Mormântul lui Iisus a fost redeschis. O echipă de cercetători a avut acces în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, pentru a desigila locul unde se crede că Iisus a fost depus, timp de trei zile, după crucificare.

În 1555, mormântul a fost îmbrăcat în marmură, pentru a-l proteja în fața pelerinilor care furau bucăți din el, pentru a le păstra ca suveniruri.

Articolul continuă după reclamă

Ca o curiozitate a istoriei, cheia Bisericii Sfântului Mormânt e deținută de o familie musulmană, încă din secolul al VII-lea. De sute de ani, membrii acestei familii au misiunea de a deschide și de a încuia biserica.

Pe acelaşi subiect

Negocierile pentru ca mormântul să fie studiat au început în 1959, iar experții au primit abia acum aprobarea. A durat atât de mult, pentru că decizia trebuie luată de reprezentanții bisericilor ortodoxă, armeană, dar și a călugărilor franciscani care împart responsabilitatea în administrarea Bisericii Sfântului Mormânt.

În primul rând, cercetătorii au vrut să afle dacă mormântul este acela pe care Împăratul Constantin l-a indicat, în secolul al IV-lea, că ar fi al lui Iisus. Și asta pentru că, de-a lungul secolelor, locul a fost distrus și reconstruit de mai multe ori. Exista temerea că biserica nu a mai fost ridicată pe situl original.

Când au îndepărtat placa de marmură albă care acopera mormântul, experții au făcut o descoperire care li s-a părut uluitoare. Sub un strat gros de praf, ei au găsit un alt strat de marmură, gri la culoare, care e mult mai vechi. Foarte probabil, datează din perioada Cruciadelor.

“Pentru mine, asta e dovada vizibilă că e același mormânt găsit de Împăratul Roman Constantin în secolul al IV-lea și care era venerat de cruciați. E uimitor!”, a declarat arheologul Fredrik Hiebert de la National Geographic, partener în proiect.

Sub această a doua placă de marmură se află piatra de calcar pe care, conform tradiției, a fost depus trupul lui Iisus. Experții au reușit să ajungă la piatră cu doar câteva ore înainte ca mormântul să fie resigilat. Pentru că Mormântul lui Iisus atrage zilnic mii de vizitatori, cercetătorii au avut la dispoziție doar 3 zile ca să-l studieze.

Ei spun că mormântul nu era gol, ci era mult moloz, vechi de secole. Echipa a reușit să strângă de acolo atât de multe informații, încât va fi nevoie de luni ca să le studieze. În plus, cu ajutorul datelor strânse, Mormântul lui Iisus va fi recosntruit virtual, pentru ca să poată fi “vizitat” pe Internet.

Cercetătorii nu au găsit în schimb resturi umane sau artefacte care să-i ajute să stabilească adevărul istoric.

“Fără oase sau artefacte nu vom fi niciodată capabili să aflăm dacă acesta a fost cu adevărat mormântul unde a fost depus Iisus. Rămâne o chestiune de credință. Mereu a fost așa și, probabil, așa va rămâne”, a spus arheologul Fredrik Hiebert.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Secretele Mormântului lui Iisus: ce spun cercetătorii care l-au studiat despre descoperirile neașteptate, făcute de ei