Securitate maximă la Summitul de la Sibiu
Măsuri speciale pentru Summitul Uniunii Europene, care va avea loc la Sibiu, într-o lună. Toate podurile caselor din centrul oraşului au fost controlate, iar cei de la Serviciul de Protecţie şi Pază vor sigilarea lor. În plus, localnicii şi angajaţii din zona zero a Sibului sunt şi ei verificaţi.
Măsuri speciale pentru Summitul Uniunii Europene, care va avea loc la Sibiu, într-o lună. Toate podurile caselor din centrul oraşului au fost controlate, iar cei de la Serviciul de Protecţie şi Pază iau în calcul chiar sigilarea lor. În plus, localnicii şi angajaţii din zona zero a Sibului sunt şi ei verificaţi.
Încă de la prima oră, muncitorii din Sibiu au început să înlocuiască mai multe cabluri de electricitate de la sediul Primăriei. Se fac pregătiri în tot oraşul.
Măsurile de securitate sunt excepţionale. Este pentru prima dată când la un summit european va fi folosită tehnica de recunoaştere facială. Pentru ca forţele de ordine să se asigure că în muţime nu există indivizi cunoscuţi pentru legăturile lor cu teroriştii.
Aşa că 900 de poliţişti vor patrula pe străzile Sibiului, adică un agent va avea în grijă 144 de locuitori.
Angajaţii care lucrează în centrul Sibiului, legitimaţii speciale
Podurile clădirilor din centrul Sibiului au fost şi ele verificate şi s-au făcut liste cu rezidenţii şi cu angajaţii firmelor din zonă.
În Piaţa Mare şi în Piaţa Mică vor fi ridicate 12 corturi uriaşe pentru conferinţe. În ele vor lucra cei 1.000 de jurnalişti şi traducători prezenţi. Tot în centru vor fi montate şi spitale de campanie.
Sute de invitaţi de rang înalt, la summitul de la Sibiu
În ziua summitului, Sibiu va fi cel mai păzit oraş, atât la nivel terestru, cât şi din aer. Forţe de ordine din toată ţara vor fi detaşate la Sibiu, iar mai multe elicoptere vor fi pregătite de intervenţie în caz de urgenţă.
Pe 9 mai, de ziua Europei, Sibiu va găzdui summitul la care va fi trasat viitorul Uniunii. Sunt aşteptaţi 27 de şefi de stat şi de Guvern, 36 de delegaţii oficiale şi 400 de invitaţi de rang înalt.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰