Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Șefii AMEPIP, agenţia care controlează modul în care funcționează companiile cu capital de stat, și-au depus demisiile

Conducerea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) şi-a prezentat demisia, urmând să fie organizată selecţia pentru o nouă echipă managerială a instituţiei, relatează Agerpres.

de Redactia Observator

la 17.07.2024 , 11:53

Șefii AMEPIP, agenţia care controlează modul în care funcționează companiile cu capital de stat, și-au depus demisiile Șefii AMEPIP, agenţia care controlează modul în care funcționează companiile cu capital de stat, și-au depus demisiile - Inquam Photos / George Călin

Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, preşedintele AMEPIP, Mihai Precup, vicepreşedinţii Ciprian Hojda şi Victor Moraru şi-au înaintat marţi demisiile la Secretariatul General al Guvernului, urmând să fie publicate în Monitorul Oficial deciziile de eliberare din funcţie.

"Cei trei membri ai conducerii AMEPIP au luat această decizie atât pentru a menţine relaţia de credibilitate între Guvernul României şi instituţiile europene, cât şi pentru a nu exista vreun risc cu privire la aprobarea cererii de plată numărul 3 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă de către Comisia Europeană", se arată în comunicatul citat. Un nou proces de selecţie va fi organizat pentru alegerea şi numirea unei noi conduceri.

"Coordonatele şi mecanismul acestui proces de selecţie sunt stabilite împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene şi aprobate de Guvern prin Hotărârea nr. 617 din 2023 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice. Acest act normativ a fost validat de Comisia Europeană, înainte de adoptare, în contextul consultărilor permanente pe care Guvernul României le are cu partenerii europeni în aplicarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă", precizează sursa citată.

Articolul continuă după reclamă

Pentru a asigura continuitatea activităţii şi funcţionalitatea AMEPIP, ţinând cont de perioada legală de preaviz şi în condiţiile organizării procesului de selecţie pentru o nouă echipă managerială, conducerea interimară a instituţiei va fi asigurată de Ciprian Hojda, se mai arată în comunicat. Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice funcţionează în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului.

Pe acelaşi subiect

AMEPIP are rolul de a elabora politica de proprietate a statului, care se aprobă prin lege, la propunerea Guvernului, de a coordona şi monitoriza implementarea acţiunilor şi politicilor de guvernanţă corporativă la nivelul autorităţilor publice tutelare, respectiv de a aplica sancţiuni pentru abaterile identificate.

"Prin operaţionalizarea AMEPIP, România a făcut progrese în ceea ce priveşte guvernanţa corporativă, domeniu în care Guvernul şi-a asumat responsabilităţi atât prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi prin procesul de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică", conform comunicatului.

Cristian Ghinea: Reformele nefăcute din PNRR încep să ne ardă la buzunar

Fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea susţine că "aşa-zisele demisii" de la Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice "sunt doar o metodă prin care premierul Ciolacu amână reevaluarea jalonului din PNRR privind AMEPIP".

"Reformele nefăcute din PNRR încep să ne ardă la buzunar. (...) Una dintre reformele care ţineau pe loc plata Cererii de Plată numărul 3 era tocmai agenţia care ar trebui să supravegheze companiile de stat şi să se asigure că acestea respectă guvernanţa corporativă. Adică să se asigure că numirile în conducerile acestora se fac pe criterii profesioniste, că se deparazitează de clientelismul politic. Criteriile şi procedurile pentru înfiinţarea şi selectarea conducerii AMEPIP erau foarte clar specificate în PNRR. Ce a făcut Ciolacu? Ce ştie mai bine PSD: au făcut ei o procedură de selecţie psd-istă. (...) După ce Comisia (Europeană - n.r.) le-a spus că nu le plătesc cele două miliarde de euro din Cererea de Plată 3 cu manţocăria asta, Ciolacu i-a pus pe toţi din conducerea AMEPIP să îşi dea demisia. Acum, procedura de selecţie trebuie reluată pentru ca abia după ce se numeşte o nouă conducere Comisia să reevalueze jalonul", a scris Ghinea, marţi, pe pagina sa de Facebook.

El spune că "anul trecut România nu a luat niciun euro din banii pe care îi avea alocaţi în 2023 prin PNRR". "Situaţia se poate repeta şi în 2024, dacă jalonul privind AMEPIP nu va fi gata şi aprobat în următoarele luni", arată Cristian Ghinea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Șefii AMEPIP, agenţia care controlează modul în care funcționează companiile cu capital de stat, și-au depus demisiile