Antena Meniu Search
x

SFÂNTUL SPIRIDON, făcătorul de minuni! Ce NU trebuie să faci în această zi

Pe 12 decembrie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Spiridon, episcop al Trimitundei, mare făcător de minuni şi singurul sfânt care, potrivit tradiţiei, îşi părăseşte racla pentru a veni în ajutorul oamenilor care îl cheamă prin rugăciuni

Pe 12 decembrie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Spiridon, episcop al Trimitundei, mare făcător de minuni şi singurul sfânt care, potrivit tradiţiei, îşi părăseşte racla pentru a veni în ajutorul oamenilor care îl cheamă prin rugăciuni

S-a născut în jurul anului 270, în localitatea Skia din insula Cipru, pe timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, potrivit crestinortodox.ro. Spiridon a fost ales episcop al cetăţii Trimitunda, din apropierea oraşului Pafos, el participând şi la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325.

În jurul anului 295, în timpul persecuţiilor duse de împăratul Maximian, Spiridon este arestat şi exilat pentru o perioadă. Sfântul a murit în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Trimitunda. În anul 1453, Moaştele SFÂNTUL SPIRIDON au fost duse în Serbia, iar apoi au fost mutate în insula Corfu din Grecia, unde se află şi în ziua de azi.

Datorită minunilor săvârşite în întreaga lume, a fost denumit şi "Sfântul călător". Se spune că din când în când moaştele sale dispar din biserica din Corfu pentru scurte perioade de timp, iar când reapar sunt calde şi prăfuite, iar încălţările sunt tocite, având urme de pământ şi iarbă.

Documentele şi legendele rămase peste timp povestesc despre minunile pe care Sfântul Spiridon le-ar fi făcut în timpul vieţii sale. Datorită acestor minuni, este considerat ocrotitorul spitalelor şi al persoanelor bolnave, de aceea multe spitale chiar îi poartă numele.

Astfel, se povesteşte că, doar folosindu-se de puterea credinţei sale, SFÂNTUL SPIRIDON l-a vindecat pe Constantius, fiul lui Constantin cel Mare, de o boală fără leac, doar atingându-l.

Pe fiica sa, Irina, a înviat-o din morţi, ca să-i destanuie locul unde ascunsese aceasta un vas de mare preţ al unei femei, care i-l dăduse spre păstrare. Se mai vorbeşte apoi ca Sfântul Spiridon i-ar fi redat puterea de a vorbi unui diacon.

Altă dată, nişte păgâni l-au rugat să explice cum crede el ca Dumnezeu, Fiul şi Sfântul Duh sunt tot una şi aceeaşi fiinţă nedespărţită. Atunci, sfântul Spiridon a luat în mână o cărămidă pe care a strâns-o cu putere.

Din partea de sus a cărămizii a ieşit fum, din partea de jos a curs apa, iar pământul i-a rămas în mână. Apoi, Sfântul a explicat că, după cum cărămida e făcută din foc, apa şi pământ, care alcătuiesc unul şi acelaşi lucru, aşa şi Dumnezeu e arătat prin cele trei fete ale sale, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Pentru sănătatea întregii familii, pentru câştig şi pentru spor în casă, în ziua praznicului SFÂNTULUI SPIRIDON nu se prestează munci în gospodărie: nu se coase, nu se spală rufe şi gospodinele nu fac curăţenie; în mediul rural nu se înjugă vitele pentru că este rău de pagubă; în această zi şi animalelor de tracţiune li se dă să mănânce fânul din mână.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » SFÂNTUL SPIRIDON, făcătorul de minuni! Ce NU trebuie să faci în această zi