Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Și acum îmi tremură picioarele". Copilaș de nici 3 anișori căzut în canal, salvat de doctorița de familie. L-a resuscitat pe micuț chiar pe asfalt, în fața porții

Un medic de familie a devenit înger salvator pentru un copil de doar doi ani şi nouă luni dintr-o comună gălăţeană. Nesupravegheat de părinţi, micuţul a căzut într-un canal plin cu apă. Cum spitalul se afla la kilometri distanţă, disperată, familia a cerut ajutorul doctorului din sat. Fără să stea pe gânduri, femeia l-a resuscitat pe copilaş chiar pe asfalt, iar intervenţia ei a făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte. Atenţie, urmează detalii cu un puternic impact emoţional! 

de Adrian Obreja

la 02.05.2025 , 09:16

Micuţul se juca lângă casă alături de un alt copil. Cum părinţii erau ocupaţi cu treburile gospodăreşti, în fracţiune de secundă, copilul de nici 3 anişori a căzut în canalul cu apă.

Copil căzut în canal, salvat la timp de medicul de familie

Din fericire, familia a observat lipsa lui înainte de a fi prea târziu. Cum fiecare secundă conta, au luat maşina şi s-au dus la casa medicului de familie. 

Articolul continuă după reclamă

"Când a venit era inconştient, respira, dar foarte greu. Adică avea totuşi mişcări toracice. Şi acum îmi tremură picioarele, când mă gândeam ce să fac. Cred că e primul copil pe care îl resuscitez în 34 de ani, ba nu, e al doilea", spune Daniela Banu, medic de familie.

În ciuda presiunii uriaşe de pe umerii săi, medicul a devenit îngerul salvator al copilului: "I-a intrat apă în plămâni şi l-a salvat doctoriţa. Doamne! Doamne!".

Micuțul a fost resuscitat chiar pe drum, în faţa porţii

Copilul a fost resuscitat prima oară de medicul de familie din sat, chiar pe drum, în faţa porţii, după care a fost preluat de elicopterul SMURD şi adus la Spitalul de Copii din Galaţi.

Încă aflat în stare gravă, micuţul de 2 ani și jumătate a ajuns direct pe mâinile medicilor. El este acum în Camera de primiri Urgenţe a Spitalului de Copii din Galaţi, unde medicii încearcă să îl stabilizeze. "Copilul a ajuns la noi în stare comatoasă, cu un Glasglow de nouă puncte. În urma investigaţiilor şi a tratamentelor aplicate, copilul a devenit conştient, cooperant, rămâne pentru supraveghere în serviciul de Terapie Intensivă. Rămâne să vedem care va fi evoluţia lui", a declarat Livia Diana Strătilă.

Acum, atât Poliţia, cât şi repezentanţii DGASPC au deschis anchete. 

Adrian Obreja Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » "Și acum îmi tremură picioarele". Copilaș de nici 3 anișori căzut în canal, salvat de doctorița de familie. L-a resuscitat pe micuț chiar pe asfalt, în fața porții