Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şi-a dat foc la casă la o beţie, după ce s-a certat cu iubita. Bărbat din Ialomiţa, reţinut pentru distrugere

Un bărbat de 38 de ani din Slobozia a fost reținut după ce și-ar fi incendiat propria locuință, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict cu partenera, scrie Agepres. Polițiștii spun că acesta ar fi aruncat o sticlă cu lichid inflamabil în interiorul casei, provocând incendiul.

de Redactia Observator

la 06.02.2026 , 20:09

Bărbat din Ialomița, reținut după ce ar fi incendiat casa în care locuia Şi-a dat foc la casă la o beţie, după ce s-a certat cu iubita. Bărbat din Ialomiţa, reţinut pentru distrugere - Shutterstock | Ilustraţie

Potrivit sursei citate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Slobozia au fost sesizaţi, în noaptea de 4 spre 5 februarie, cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuinţă din municipiu.

"În urma verificărilor efectuate a rezultat că incendiul ar fi fost provocat de către un bărbat de 38 de ani, pe fondul unui conflict verbal cu concubina şi al consumului de alcool, care ar fi aruncat o sticlă cu un lichid inflamabil în interiorul propriei locuinţe. În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului", a transmis IPJ Ialomiţa.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Amânaţi decizia de a cumpăra o locuinţă în aşteptarea unei scăderi de preţuri?
Observator » Evenimente » Şi-a dat foc la casă la o beţie, după ce s-a certat cu iubita. Bărbat din Ialomiţa, reţinut pentru distrugere