Simona Halep anunţă rezilierea contractului de imagine cu AnimaWings: “Regret situaţia în care s-a ajuns”
Fosta mare jucătoare de tenis Simona Halep a anunţat, vineri, că a decis să rezilieze contractul de imagine cu AnimaWings, companie care zilele trecute a demarat un proces de reorganizare judiciară.
"În ultimele zile am aflat, la rândul meu, din informaţiile apărute în spaţiul public despre situaţia prin care trece AnimaWings. Am aşteptat înainte de a avea o poziţie publică pentru a înţelege cât mai bine situaţia şi pentru a avea toate clarificările necesare, inclusiv din punct de vedere juridic. Nu mi-am dorit să fac declaraţii înainte de a şti exact care este situaţia şi care sunt paşii pe care îi pot face.
Şi eu am fost luată prin surprindere de ceea ce s-a întâmplat. Am intrat în acest parteneriat cu bună-credinţă, pe baza informaţiilor şi a contextului care mi-au fost prezentate la momentul respectiv şi pentru că am crezut în potenţialul acestui proiect românesc.
Nu am avut şi nu am niciun rol în managementul companiei sau în deciziile sale comerciale, financiare sau operaţionale.
Am decis să reziliez contractul de imagine cu AnimaWings. Este o situaţie neplăcută pentru toate părţile implicate şi, mai ales, îmi pare rău pentru pasagerii care trec acum prin această situaţie. Cred cä prioritatea companiei trebuie să fie găsirea cât mai rapidă a unor soluţii pentru oamenii afectaţi şi oferirea unor explicaţii clare.
Pentru mine, şocul este cu atât mai mare cu cât acest parteneriat, pe care îl vedeam ca pe unul de lungă durată, ajunge să se încheie atât de brusc. Ţin să precizez şi faptul că până în acest moment eu nu am beneficiat din punct de vedere financiar în urma acestui parteneriat.
Vreau să vă asigur că îmi aleg parteneriatele cu foarte multă grijă şi nu îmi asociez numele cu branduri în care nu cred. Din păcate, uneori lucrurile se pot schimba foarte repede şi în moduri pe care nu le poţi anticipa, chiar şi atunci când iei o decizie cu cele mai bune intenţii.
Regret situaţia în care s-a ajuns şi sper ca lucrurile să fie clarificate cât mai repede", este mesajul postat de Simona Halep pe Instagram.
Halep a devenit imaginea AnimaWings în luna mai.
"Aleg să susţin România şi să investesc timp şi imagine într-un brand care mă inspiră. Pentru mine contează foarte mult profesionalismul, atenţia la detalii şi grija autentică faţă de oameni, iar experienţele pe care le-am avut la bordul zborurilor AnimaWings m-au convins că există un potenţial foarte mare de dezvoltare pentru acest brand românesc. Cred că avem nevoie de tot mai multe exemple de companii locale care cresc frumos, cu ambiţie şi standarde ridicate, iar eu mă bucur să fac parte din această poveste", declara fosta sportivă atunci.
Miercuri, AnimaWings a informat că a demarat "un proces de reorganizare judiciară", din cauza problemelor tehnice repetate la nivelul flotei.
"Acestora li s-au adăugat presiunile unui context economic dificil, reducerea puterii de cumpărare, instabilitatea politică prelungită şi creşterea costurilor asociate petrolului, care continuă să exercite presiune asupra costurilor de operare din industria aviatică la nivel mondial", transmitea compania în urmă cu două zile.
