Antena Meniu Search
x

Simulare spectaculoasă pentru misiuni de salvare în Munții Maramureşului. Exerciţiul a avut la bază un scenariu care se poate întâmpla oricând

Simulare spectaculoasă pentru misiuni de salvare în Munții Maramureşului. Oameni special antrenați și-au folosit îndemânarea pentru a găsi doi turiști rătăciți la o altitudine de peste o mie două sute de metri. La exercițiu a participat și un elicopter. 

de Redactia Observator

la 16.10.2021, 15:02

Vezi și

Salvator: De la această cotă, până la o adâncime de aproximativ 400 de metri vă deplasaţi în cercuri concentrice, fiţi atenţi la gunoaie, fiţi atenţi la alte denivelări, câinele va fi lăsat liber iar dumneavoastră îţi veţi da direcţia de intervenţie. Atenţie la direcţia de deplasare, mult succes. 

Potrivit scenariului, alarma a fost dată de către un grup de turiști cazați la un han din zonă. Dimineața, doi dintre turiști au dispărut şi nimeni nu a mai luat legătura cu ei de mai bine de două ore. Astfel, zeci de polițiști și salvamontiști au urcat pe Creasta Cocoșului pentru a da de urma lor. 

Salvator: Sosim, sosim. 

Victime: Cred că mi-am rupt ceva. Nu pot să îmi mişc piciorul. 

După o urcare abruptă de aproximativ 30 de minute, una dintre victime a fost găsită la baza celui mai înalt punct din rezervația naturală. Datorită reliefului, dar și a zonei împădurite, misiunea salvamontiștilor a fost una dificilă. 

Salvator: Să ne spuneţi dacă nu vă simţiţi bine. 

Victimă: Sunt bine. 

Exercițiul a avut drept scop capacitatea de testare a forțelor de intervenție, în condiții de altitudine. Şi cum pe munte vremea se poate schimba de la un minut la altul, salvamontiştii s-au pregătit pentru orice situaţie. 

Emil Gănțoi, comisar șef IGPR: Timpul de reacţie nu este important pentru noi pentru că pe munte nu te grăbeşti niciodată. Siguranţa a fost principala prioritate a noastră şi găsirea grupului rătăcit în cel mai scurt timp. 

Exerciţiul de salvare a avut la bază un scenariu care se poate întâmpla oricând în zonele montane din țară. Întreaga misiune a fost monitorizat prin intermediul unei drone, iar la simulare a participat și un elicopter. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Simulare spectaculoasă pentru misiuni de salvare în Munții Maramureşului. Exerciţiul a avut la bază un scenariu care se poate întâmpla oricând