Antena Meniu Search
x

Video Sinaia va avea defibrilatoare automate în cabinele vechilor telefoane publice. Echipamentele asigură intervenția rapidă în caz de stop cardio-respirator

Ce se întâmplă cu cabinele vechilor telefoane publice? La Sinaia, spre exemplu, ele devin saloane pentru aparate care salvează vieţi. Vor fi gazdele defibrilatoarelor automate, care vor putea fi folosite de oricine, atunci când este mai multă nevoie de ele.

Claudiu Loghin
de Claudiu Loghin

la 19.11.2021, 09:39

Vezi și

În trecut, cabinele telefonice în stil londonez, din centrul staţiunii Sinaia, au fost simple obiecte de decor sau mici biblioteci, o dată ce telefoanele publice au dispărut. Acum, sunt locurile în care orice localnic sau turist poate găsi, la nevoie, un defibrilator automat.

Defibrilatorul automat are o funcție vocală cu instrucțiuni pentru cel care îl folosește

Claudiu Loghin, reporter Observator: ”Trebuie să deschidem ușa, să decuplăm capacul. Pornește semnalul de urgență, luăm defibrilatorul și găsim cei doi electrozi, în partea de jos, trebuie doar scoși și aplicați pe corpul pacientului”.

Aparatul este încărcat şi are o funcţie vocală, ce îi explică salvatorului fiecare pas pe care trebuie să-l facă.

Pe acelaşi subiect

Dr. Horațiu Mîndăianu, medic primar Urgențe: ”Se face analiza ritmului cardiac. Stați la distanță de pacient! Stați la distanță! Șoc recomandat. Stați la distanță de pacient! Apăsați butonul portocaliu, de șoc, acum! Și, acum, apăsați butonul de șoc! Atenție, defibrilez!”

După primul minut de la stopul cardio-respirator, şansele de resuscitare a unui pacient cresc cu 80%.

Dr. Horațiu Mîndăianu, medic primar Urgențe: ”De aceea, rolul acestui aparat este să fie aplicat în primele cinci minute. Cu fiecare minut care trece, şansa de suupravieţuire scade cu 10%”.

Șase defibrilatoare vor fi amplasate în diferite zone din Sinaia

Defibrilatorul este, de fapt, pentru oricine, pentru că este foarte simplu de folosit. Primul a fost montat la intrarea în Parcul Central, din Sinaia. În oraș vor fi, însă, șase astfel de aparate.

Vlad Oprea, primar Sinaia: ”Am hotărât foarte clar să montăm aceste defibrilatoare în zonele foarte aglomerate din oraș. Am început cu intrarea în parcul central, chiar și aici, la Primărie, în zona pârtiilor de schi”.

Localnic: ”Sunt un pacient vechi de doctori, așa că zic că e binevenit”.

Localnică: ”Se întâmplă la unul să i se facă rău, poate cineva se pricepe și face respirație, nu?”

Costul unui astfel de aparat este de 2000 de euro. Banii pentru cele șase aparate sunt asigurați din bugetul local și din sponsorizări.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Evenimente » Sinaia va avea defibrilatoare automate în cabinele vechilor telefoane publice. Echipamentele asigură intervenția rapidă în caz de stop cardio-respirator