Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Şirul de morţi suspecte de la spitalul din Galaţi a scos în stradă zeci de protestatari: "Poate fi oricând unul dintre noi"

Revoltaţi de cazurile dubioase petrecute în ultimele săptămâni în spitalul din oraş, gălăţenii au ieşit să protesteze. Printre cei ieşiţi să-şi strige nemulţumirile s-au aflat şi rudele celor două tinere decedate recent la Spitalul Judeţean, în condiţii ciudate.

de Adrian Obreja

la 20.11.2021 , 08:41

Dreptate! Asta s-a strigat aseară în faţa Spitalului Judeţean din Galaţi. Peste 70 de oameni au ieşit să protesteze, după ce apropiaţi, prieteni sau rude şi-au pierdut viaţa în unitatea spitalicească deşi au ajuns acolo cu probleme medicale care puteau fi rezolvate uşor

Cătălina, tânără mamă, a murit cu zile la Galaţi

Printre protestatari a fost şi soţul Cătălinei. Femeia de 30 de ani a fost lăsată să se chinuie ore bune ca într-un final, inexplicabil, medicii să decidă că starea tinerei nu mai este gravă. Pe certificatul de deces scrie clar: Cătălina avea pancreatită acută, iar inima i-a cedat"Avem şi noi copii, suntem şi noi părinţi, avem părinţi şi noi. Poate fi oricând, unul dintre noi, aici, în spital", spune un manifestant. Un altul a venit motivat de "nedreptatea şi faptul că nu suntem umani. Nu ne ajutăm unul pe altul". E convins că nu se va schimba nimic.

Articolul continuă după reclamă

Mihaela a murit din cauza unui abces, în Galați

Pe acelaşi subiect

Colegi de facultate, prieteni sau simpli localnici au fost prezenţi şi pentru Mihaela. Tânăra de 21 ani, studentă la Medicină, a murit cu câteva zile în urmă, din cauza unui abces. "O rugam: Învaţă să te porţi frumos, acolo, cu doamnele alea care vin să nască, săracele! Nu vin de plăcere şi au şi ele suferinţe. Şi ea zicea: Da, mami! Eu o să fac treaba bună! Au făcut-o bună ... alţii pentru ea", povesteşte Carmen Anghele, mama Mihaelei. "Mi se pare absurd! Este o neglijenţă şi un sistem foarte prost pus la punct la noi în ţară! Nu este singurul caz, sunt atâtea", crede Denisa Lupu, colega Mihaelei.

Printre protestatari îl găsim şi pe iubitul fetei de 21 de ani. Erau împrenă de patru ani şi aveau planuri mari de viitor. "Vestea pentru mine a fost fulgerătoare. Pur şi simplu am rămas fără cuvinte. Nu vă pot spune în momentul de faţă ceea ce simt. Ca şi cum universul dumneavoastră s-ar sfârşi într-o secundă", spune Andrei Nistor, iubitul Mihaelei.

Trei morţi suspecte în câteva zile la același spital din Galați

Mihaela s-a stins la 21 de ani, după ce a fost diagnosticată de două ori greşit şi apoi a fost băgată în sala de operație prea târziu. Un alt bărbat de 46 de ani a murit cu zile, după ce a fost plimbat cu ambulanţa de trei ori în două zile, fără să-i fie aplicat un tratament. Şi Cătălina a murit la 30 de ani, după o banală problemă la fiere. A lăsat în urma ei un bebeluş de trei luni, care îşi va vedea mama doar în fotografii.

Adrian Obreja Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Şirul de morţi suspecte de la spitalul din Galaţi a scos în stradă zeci de protestatari: "Poate fi oricând unul dintre noi"