Şoferul care lovit maşini în parcarea Băneasa Mall, amendat. Bolidul tânărului de 25 de ani s-a oprit într-un stâlp, în faţa unei cafenele
Şoferul vitezoman care a lovit mai multe maşini în parcarea Mall-ului Băneasa a fost amendat. Bolidul său a ajuns pe trotuar şi s-a oprit într-un ornament metalic, în faţa unei cafenele.
Şoferul vitezoman care a lovit mai multe maşini în parcarea Băneasa Mall a fost amendat. Bolidul său a ajuns pe trotuar şi s-a oprit într-un ornament metalic, în faţa unei cafenele.
Şoferul, un tânăr în vârstă de 25 de ani care circula cu viteză, a derapat în parcarea Mall-ului Băneasa, lovind două maşini şi ajungând cu autoturismul pe trotuar.
În imagini cu şoferul vitezoman din parcarea Băneasa Mall se poate observa cum bolidul de lux se apropie cu viteză, loveşte taxiurile parcate şi ajunge în zona pietonală, oprindu-se într-un ornament.
După ce imaginile au apărut în mediul online, Brigada Rutieră transmite că, luni, în jurul orei 17.30, în parcarea Mall-ului Băneasa, şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi meteo, astfel că a derapat, lovind două taxiuri care erau oprite în staţie, apoi a pătruns pe trotuar, lovind bordura şi un ornament metalic.
"Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0 şi a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 6 puncte amendă, respectiv 870 lei", transmit autorităţile.
Sursa: News.ro
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰