Şofer drogat şi fără permis, prins la volan în Sectorul 3 al Capitalei. Bărbatul de 44 de ani a fost arestat preventiv
Un bărbat de 44 de ani care a fost prins de poliţiştii rutieri din Bucureşti când conducerea fără permis şi sub influenţa unor substanţe psihoactive a fost arestat preventiv.
Brigada Rutieră a anunţat, miercuri, că poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe o stradă din Sectorul 3, au oprit, marţi, pentru control, un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat.
Şoferul, prins drogat şi fără permis
"În urma efectuării testării preliminare cu aparatul DrugTest, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a unei substanţe psihoactive, motiv pentru care bărbatul a fost condus la I.N.M.L., în vederea prelevării de mostre biologice. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul în vârstă de 44 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi că se află în stare de recidivă", a arătat sursa citată de news.ro.
Organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere au dispus reţinerea bărbatului în vârstă de 44 de ani. Ulterior, el a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 3 cu propunerea de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰