Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şofer scăpat de sub control în Capitală: a lovit patru maşini, a fugit pe jos, dar n-a băut şi nu era drogat

Un bărbat de 40 de ani, aflat la volan în București, a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, a circulat pe contrasens, nu a acordat prioritate și a lovit patru autoturisme. După o urmărire, acesta a abandonat mașina și a încercat să fugă pe jos, însă a fost prins. Comportamentul său rămâne inexplicabil, întrucât testele nu au indicat consum de alcool sau droguri, permisul era valid, iar în autoturism nu s-au găsit obiecte sau substanțe suspecte, informează News.ro.

de Redactia Observator

la 04.12.2025 , 15:03

Şofer scăpat de sub control în Capitală: a lovit patru maşini, a fugit pe jos, dar n-a băut şi nu era drogat - Shutterstock

"La data de 03.12.2025, în jurul orei 16:50, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe Calea Ferentari, în dreptul imobilului cu nr. 128, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, întrucât au observat că acesta se deplasa cu viteză. Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, continuându-şi deplasarea", anunţă, joi, Brigada Rutieră a Capitalei.

Sursa citată a precizat că agenţii au urmărit maşina până pe strada Vigoniei Nr. 10, moment în care bărbatul a abandonat autovehiculul şi a încercat să fugă.

"La scurt timp însă acesta a fost interceptat de către poliţişti. Persoana aflată la volanul autoturismului a fost legitimată şi s-a constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani. Acesta a fost testat cu aparatele Alcooltest şi DrugTest, rezultatele indicate fiind zero, respectiv negativ", a mai transmis Brigada Rutieră.

Articolul continuă după reclamă

În urma verificărilor efectuate asupra bărbatului şi maşinii nu au fost constatate nereguli.

"Precizăm faptul că pe durata urmăririi, conducătorul auto a pus în pericol siguranţa participanţilor la trafic, a acroşat 4 autovehicule în zone diferite, evenimente din care au rezultat doar pagube materiale. Având în vedere abaterile săvârşite la regimul rutier, bărbatul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 6.480 de lei şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 330 de zile pentru abaterile contravenţionale  săvârşite în timpul urmăririi (circulaţie pe sensul opus, neoprire la semnalele poliţistilor şi neacordare prioritate auto in repetate rânduri)", a mai transmis Brigada Rutieră a Capitalei.

Bărbatul a fost condus la sediul Biroului Accidente Uşoare, în vederea întocmirii documentelor de constatare.

Proprietarii maşinilor avariate s-au prezentat la Biroul Accidente Uşoare pentru a declara evenimentele.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Evenimente » Şofer scăpat de sub control în Capitală: a lovit patru maşini, a fugit pe jos, dar n-a băut şi nu era drogat