Video Şoferi băuţi sau drogaţi, prinşi de poliţişti pe străzile din Capitală. Au ieşit să bea 40 de pahare, apoi s-au urcat la volan
A fost razie, azi-noapte, pe străzile din Capitală. Poliţiştii au vrut să-i testeze pe şoferi şi-n timpul săptămânii, nu doar în weekend-uri. Şi au avut surprize mari: amatorii de substanţe interzise şi de alcool nu ţin cont ce zi este. Agenţii spun că vor organiza tot mai des astfel de controale, pentru siguranţa traficului rutier.
"Aveţi pozitiv la amfetamină. O să mergem la INML, o să vi se facă dosar penal", spune o poliţistă.
Un tânăr de 20 de ani a suflat mai întâi în aparatul alcooltest. Rezultatul a fost negativ, dar poliţiştii au văzut că ceva e în neregulă cu el şi l-au testat şi cu aparatul drugtest.
De această dată, rezultatul a fost pozitiv. Chiar dacă aparatul spune altceva, tânărul susţine cu tărie că nu se droghează:
"În afară de ţigări nu am consumat absolut nimic. Chiar nu ştiu. Mergem facem la sânge, la orice, nu este nici un fel de problemă".
Câteva minute mai târziu, pe aceeaşi stradă, un alt şofer a fost prins pe picior greşit. Conducea, deşi consumase cocaină şi o altă substanţă psihoactivă.
Amândoi au rămas pietoni şi au fost duşi la INML pentru recoltarea de probe biologice.
Au ieşit să bea 40 de pahare, apoi s-au urcat la volan
Au fost destui şi cei care au ieşit să bea cu prietenii 40 de pahare, dar s-au urcat la volan după.
"Un alt bărbat, în vârstă de 69 de ani, a fost depistat pe o stradă din sectorul 5 al Capitalei conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat faptul că acesta avea a avut o valoare de 0,71 mg per litru alcool pur în aerul expirat", a declarat Oana Pârvan, de la Brigada Rutieră.
Şi şoferii de autobuze şi tramvaie au fost testaţi.
Cei care au fost prinşi băuţi sau drogaţi, au rămas fără permisele de conducere şi s-au ales cu amenzi usturătoare sau cu dosare penale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰