Video Şoferita beată care a omorât un fost jandarm le-a spus poliţiştilor că a crezut că a luat o groapă
Noi detalii șocante ies la iveală în cazul accidentului din Popești-Leordeni, provocat de o șoferiță băută și fără permis. Femeia le-a spus anchetatorilor că a fugit de la locul faptei pentru că a crezut că a dat într-o groapă. Polițiștii au găsit-o abia după aproape șase ore, dormind în mașina avariată, într-o parcare de pe Centura Capitalei.
Femeia de 29 de ani a susţinut la audieri că nu a realizat că a omorât un om. A crezut că a dat cu maşina într-o groapă. Tot ea, a recunoscut în faţa poliţiştilor că a băut în acea noapte, inainte de a se urca la volan, alături de un bărbat, proprietarul maşinii.
"Cei doi au petrecut împreună în apartamentul bărbatului din acest bloc. Au băut toată noaptea vin și whisky. Când bărbatul a adormit, femeia i-ar fi luat cheile de la maşină și a plecat prin oraş", a transmis Ana Grigore, reporter Observator.
Vecinii femeii spun că cei doi obişnuiau să facă scandal.
"De la ultimul scandal nu a mai venit. Ce scandal? Cum făceau ei în fiecare seară, se băteau, se înjurau, cu iubitul ei", a spus o vecină.
Șoferița, găsită dormind în mașină
Accidentul a avut loc la 5 dimineaţa, în Popeşti-Leordeni. Şoferiţa a intrat pe contrasens şi l-a lovit în plin pe bărbatul de 54 de ani, fost jandarm, care mergea pe scuter. Şoferul unei camionete care venea din sens opus a evitat în ultima clipă să fie şi el acroşat. Femeia şi-a continuat apoi drumul cu trei roţi pe jantă. Poliţiştii au găsit-o dormind în maşină, într-o parcare de pe autostrada de centură a Bucureştiului, la 10 kilometri de locul tragediei.
"La două zile de la accident, scuterul pe care se afla fostul jandarm este încă la locul tragediei. După cum se poate vedea e doar un morman de fiare. Impactul a fost atat de puternic, încât si autoturismul de teren a fost grav avariat", a mai spus Ana Grigore.
Vecinii: A fost un om cuminte și liniștit
"Casca era într-o parte aruncată. Am oprit lângă el şi nu am ştiut că e el, aşa cum era la faţă... nu l-am recunoscut că e el, era desfigurat", a mărturisit un alt vecin.
Fostul jandarm locuia singur, nu avea soţie sau copii, iar vecinii au numai cuvinte de laudă la adresa lui.
"Cuminte, liniştit. N-am avut nicio problemă niciodată cu el, a fost om bun", a spus o vecină.
"Pleca în fiecare dimineaţă cu acel scuter în ziua când a decedat, în staţia de RATB a vorbit cu tatăl meu, dimineaţa la 5 si după aceea a plecat, a zis că se duce la un prieten în Popeşti. Foarte rău ne pare, nu ne vine să credem. Acolo locuia el, ăsta este al doilea scuter si acolo am aprins candelele", a declarat o altă vecină.
Reporter: Cum era vecinul?
Vecină revoltată: "Cel mai bun om de pe scară era! Să-i dea să zacă în puşcărie toată viaţa! Să îi dea pe viaţă!"
Femeia este arestată preventiv pentru 30 zile pentru comiterea unui şir lung de infracţiuni. Pe lângă ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului, agenţii au descoperit că femeia a condus cu permisul anulat. Culmea, tot pentru alcool. Şi furtul maşinii se adaugă la lista de infracţiuni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰