Video Șoferul care a omorât doi oameni, pe o trecere de pietoni din Vrancea, a fost plasat sub control judiciar. Camerele l-au filmat imediat după tragedie
Doi oameni au murit şi altul este în stare gravă după ce o maşină i-a lovit în zona unei treceri pentru pietoni, pe DN2, într-o localitate din Vrancea. Autorul accidentului este un şofer de 19 ani care a încercat să fugă după ce a făcut prima victimă. Reținut de polițiști, tânărul a fost, ulterior, plasat sub control judiciar. Vă avertizăm, urmează informaţii şi imagini cu puternic impact emoţional.
Tragedia s-a petrecut puţin după ora 19. Şoferul conducea autoturismul cu o viteză extrem de mare, pe sensul Focşani-Bacău. Acesta a pierdut controlul volanului şi a izbit în plin un bărbat de 43 de ani care se afla fix în zona trecerii de pietoni. Impactul a fost deosebit de violent, iar victima a fost proiectată pe sens opus. Omul n-a mai avut nicio şansă de supravieţuire. După ce a fugit de la locul accidentului, la câţiva metri distanţă, şoferul a repetat scenariul.
Cătălina Muraru, IPJ Vrancea: Conducătorul autoturismului şi-a continuat deplasarea aproximativ 50 de metri, acroşând alte două persoane angajate în traversarea drumului, pe marcajul pietonal.
Șoferul, filmat de camere când opreşte, într-un final, pe marginea drumului
Camerele de supraveghere au surprins momentul când, după ce a presărat teroare pe şosea, şoferul opreşte într-un final pe marginea drumului.
- Omorâți de un șofer de 19 ani, pe trecerea de pietoni. Băiatul a spulberat trei oameni în doar câteva minute,...
- Două persoane au murit, după ce au fost lovite de o mașină în timp ce se aflau pe o trecere de pietoni, în Vrancea
- Un microbuz şcolar a ars ca o torţă după impactul frontal cu un autoturism. Două persoane, transportate la...
- Două camioane și un TIR ucrainean s-au ciocnit violent, în Vrancea. Unul dintre şoferi a rămas încarcerat...
- Bărbat şi femeie, arşi de vii într-un bolid care a luat foc la ieşirea de pe A1. Maşina a zburat peste o...
Martorii au fost şocaţi când au văzut ce s-a întâmplat.
Cătălina Muraru, IPJ Vrancea: Din păcate, doi dintre pietoni, un bărbat în vârstă de 43 de ani, şi o femeie în vârstă de 54 de ani au decedat, iar cel de-al treilea, un bărbat în vârstă de 45 de ani, a fost rănit grav şi transportat la spital. Conductorul autoturismului a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.
Reținut de polițiști, tânărul a fost, ulterior, plasat sub control judiciar.
Nu a fost singurul eveniment nefericit.
Tot seara trecută în Vrancea, pe Bulevardul Bucuresti din Focsani, o adolescentă de 16 ani a fost rănită după ce a fost lovită de un autoturism, culmea, tot pe o trecere de pietoni.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰