Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, externată din spital şi dusă în Arestul Central al Poliţiei Capitalei
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătăţii, a ajuns din arest la Spitalul Sfânta Maria, din Capitală. Pintea suferă de o boală autoimună, iar dimineaţă starea ei s-a agravat. După câteva ore, Pintea s-a întors în spatele gratiilor.
- Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost externată din spital şi dusă în Arestul Central al Poliţiei Capitalei
- Sorina Pintea a fost arestată preventiv într-un dosar de luare de mită
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătăţii, a ajuns din arest la Spitalul Sfânta Maria, din Capitală. Pintea suferă de o boală autoimună, iar dimineaţă starea ei s-a agravat. După câteva ore, Pintea s-a întors în spatele gratiilor.
Sorina Pintea a cerut să fie internată pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate şi după ce a fost consultată de medicul de la arest a fost dusă la spital. A fost ţinută sub pază la Spitalul Sfânta Maria, însă a fost externată după-amiază şi dusă înapoi în Arestul Central.
Sorina Pintea a cerut încă de duminică seara, prin intermediul avocaţilor, să fie dusă la spital, deoarece starea ei se înrăutăţeşte în arestul preventiv.
Recent, Pintea a anunțat că a fost diagnosticată cu o boală autoimună gravă.
Fostul ministru al Sănătăţii este în Arestul Central de sâmbătă, atunci când magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au decis să rămână 30 de zile în arest preventiv în dosarul în care este acuzată că a luat mită, 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰