Starea de alertă, activată în România. Situația va fi evaluată timp de 14 zile (Video)
Starea de urgență a încetat în România, însă a fost activată starea de alertă. Timp de 2 săptămâni, autoritățile vor evalua situația la nivel epidemiologic.

- Starea de alertă a fost activată pentru 30 de zile
- Timp de 14 zile autoritățile vor evalua situația
Premierul Orban a convocat Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru a lua decizia de instituire a stării de alertă, începând din 15 mai, ora 00. De asemenea, la miezul nopții a încetat starea de urgență.
Orban a precizat că, în baza prevederilor legale, decizia pe care a luat-o este aceea de a declara starea de alerta, pentru a permite autorităților să ia în continuare toate măsurile necesare pentru a apăra sănătatea și viața cetățenilor.
"Cred că este pentru prima oară în istorie, în care se declară starea de alertă în România, ca atare va trebui să facem față unei situații noi și va trebui să ne comportăm responsabil", a declarat Orban.
Odată cu încetarea stării de urgență, unele reguli dispar, însă alte măsuri vor intra în vigoare, pe care populația trebuie să le respecte.
- Un bărbat de 66 de ani a murit, după ce mașina a lovit un stâlp electric în Timiş
- Sănătatea arborilor din Bucureşti, verificată cu tomograful. Ar trebui însă mai bine de 170 de ani pentru...
- De ce evită românii produsele marcă proprie din magazine
- "A îngheţat caisul". Dezastru pentru recolta de primăvară, după schimbările de vreme din primele luni
- "Vom da faliment". Managerii de spitale reacţionează la OUG privind retragerea medicilor pensionari
Lista cu măsurile care intră în vigoare după 15 mai
- Starea de alertă se declară pentru 30 de zile.
- Continuă să rămână închise terasele și toate zonele de servire a mesei.
Avem obligația de a purta mască de protecție în spațiile publice închise, mijloace de transport în comun și la locul de muncă (cu excepția persoanelor care au afecțiuni medicale și le este pusă în pericol sănătatea / dovada se face cu certificat medical, aviz medical etc).
Masca de protecție trebuie să acopere nasul și gura este obligatorie în toate gările, autogările, porturile, terminalele aeroporturilor și stațiile de metrou, precum și în interiorul oricărui mijloc de transport în comun.
Instituțiile, societățile trebuie să asigure a locul de muncă triajul epidemiologic, termometrizare fără contact, dezinfecție și măști de protecție.
Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici din aviaţie spre Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Franţa, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Iran şi din aceste ţări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu 15 mai 2020.
Se instituie începând pentru toate persoanele care vin din 15 mai din străinătate carantina sau izolarea la domiciliu, iar la cerere se poate opta pentru măsura carantinei de stat.
Începând cu 15 mai este permisă circulația persoanelor în interiorul localităților, fără declarație pe proprie răspundere, dar nu mai mult în grupuri de 3 peroane.
Se interzice deplasarea persoanelor în afara localităților sau metropolelor, cu excepțiile deja cunoscute.
Se menține măsura suspendării cursurilor până la terminarea anului școlar.
Reluarea din data de 2 iunie a pregătirii elevilor de clasa a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a; reluarea slujbelor religioase în afara bisericilor; deschiderea hotelurilor; deschiderea saloanelor de îngrijire corporală; reluarea transportului în comun.
"Odată cu ora 0, România trece în stare de alertă. Suntem pe o pantă ușor descendentă, cu un număr de cazuri de infectare și în terapie intesivă în scădere și în creștere la numărul de pacienți vindecați. Se reiau și slujbele religioase în exteriorul bisericii. Se va face apoi o evaluare timp de 14 zile, după care este posibil ca slujbele să fie efectuate în biserică. Pacienții cu covid-19 care merg la stomatolog vor fi consultați în cabinete specializate. Rămânem într-o pandemie, suntem în desfășurarea unei patologii și nu trebuie să o scăpăm din mână. Acest moment de realxare trebuie bine gestionat și nu trebuie să uităm de reguli. Următoarea evaluare va fi peste 14 zile", a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰