Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Suntem la mila lui Dumnezeu". Recoltele care vor scădea drastic din cauza secetei. Fermierii nu au soluții

Seceta prelungită afectează tot mai puternic agricultura. În județul Dolj, de pildă, mii de hectare de porumb și de floarea soarelui sunt deja distruse de arşiţă. Iar în Alba, este puternic afectată producţia de mac. Specialiştii avertizează că dincolo de sezonul de anul acesta, viitorul agriculturii nu se arată deloc roditor: 40 la suta din suprafaţa agricolă a României riscă să ajungă deşert. Singura variantă ar fi schimbarea culturilor cu puţinele plante care cresc în astfel de zone, pentru că producţia de cereale va scădea semnificativ în următorii ani.

de Redactia Observator

la 21.07.2025 , 17:28

Așa arată, la mijlocul lunii iulie, culturile din județul Dolj. Ion Chindea cultivă porumb pe o suprafață de 600 hectare. 80 la sută din recoltă e acum compromisă.

"Nu vreau să vorbesc, mi se face pielea de găină, nu vreau să discut despre pierderile posibile de anul ăsta din cauza secetei", a declarat Ion Chindea, agricultor.

Ultima ploaie a udat pământul în zonă pe 9 mai. Nici atunci nu a fost chiar bine: culturile au fost lovite de grindină, iar jumătate din plantația de grâu a fost distrusă.

Articolul continuă după reclamă

Seceta prelungită afectează tot mai puternic agricultura

"Încercăm să înfruntăm pierderile, o să încercăm să vorbim cu toți distribuitorii noștri să ne înțeleagă pentru că noi depindem de ei și ei de noi, încercăm să plătim toate datoriile pe care le avem", a continuat Ion Chindea, agricultor. 

Compromise sunt și culturile de floarea soarelui.

"Floarea soarelui o să mai fie cât de cât salvată, dar porumbul nu știu dacă se salvează. Suntem la mila lui Dumnezeu", a explicat un agricultor. 

"Estimăm o suprafață de aproximativ 10.000 de hectare. Este o estimare din datele pe care le avem de la fermieri și din teritoriu, de la primării. Însă efectiv date din înștiințări. Discutăm despre 700 de hectare de floarea soarelui și 170 de hectare de porumb", a declarat Alexandra Șomîcu, Direcția pentru Agricultură Județeană Dolj.

Culturile distruse de secetă

La nivel naţional, se estimează că vom avea o recoltă de porumb şi Floarea Soarelui cu 10-12% mai mică decât cea estimată. Dar datele se schimbă cu fiecare val de căldură care pârjoleşte câmpurile. Fermierii care au culturile afectate pot cere ajutor la primăria de care aparțin sau la Direcția pentru Agricultură a județului.

Deja, pentru primele şase luni ale acestui an, una dintre societăţile de asigurări agricole anunţă daune record, de peste 20 de milioane de euro. Cu 50% mai mari decât toată perioada anului trecut. Cele mai multe, peste 60%, pentru culturi distruse de grindină. Şi 17% pentru cele distruse de îngheţ.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » "Suntem la mila lui Dumnezeu". Recoltele care vor scădea drastic din cauza secetei. Fermierii nu au soluții