Video Surorile nevăzătoare care îşi fac echipă de tir cu arcul: "Nu e niciodată întuneric la noi"
Într-o ţară în criză, cu oameni care se gândesc de două ori înainte să scoată bani din buzunar sau de pe card, cu preţuri care cresc de la o zi la alta şi investiţii oprite, nimeni nu-şi mai face planuri de viitor. Important e să fie bine azi! Povestea următoare e dovada.
Două surori gemene tocmai au lansat în România un proiect unic şi inedit - tir cu arcul pentru nevăzători. Veţi spune că aşa ceva nu e posibil. Greşit! Cele două surori, nevăzătoare, chiar asta fac. Şi reprezintă România la competiţii internaţionale de tir cu arcul. Iar acum vor să îşi facă şi echipă de arcaşi.
Ca să tragi cu arcul e nevoie de multă atenţie, concentrare, forţă fizică şi vedere bună, nu-i aşa?
Gemenele Irina şi Silvia mai văd doar o rază de lumină. Dar sunt campioanele paralimpice ale României la tir cu arcul.
Destinul lor a fost să li se întâmple în acelaşi moment, la amândouă odată. Aveau 24 de ani. Un şoc emoţional puternic, după moartea cuiva foarte drag, le-a provocat orbirea. Într-o săptămână, totul în jurul lor s-a transformat în pete de lumină şi culoare. Şi restul, întuneric. Au fost nevoite să înveţe imediat să traiască aşa. Fără să renunţe la nimic.
Asta le-a făcut să îşi continue viata ca şi cum nimic nu s-a întamplat. Şi-au terminat studiile, s-au angajat, şi-au întâlnit marea iubire, s-au căsătorit. Silvia are doi copii. Irina are doi căţei. Merg în vacanţe, la petreceri şi în general fac tot ce le trece prin cap. La un singur lucru nu s-au gândit însă niciodată. Să tragă cu arcul cu săgeti. Până într-o zi.
Două luni s-a chinuit antrenorul de tir Doru Danileţ să le convingă măcar să vină până în poligon. Simţea el că fetele au stofă de campioane. În plus, pentru ca mai lucrase cu persoane cu dizabilităţi, ştia cât de mult le poate schimba viaţa un astfel de sport. A construit special pentru ele un sistem de ghidare.
Doar atunci când sunt în poziţia corectă săgeţile ajung la ţintă",
La patru luni după ce au pus prima dată mâna pe un arc, Irina şi Silvia au plecat la prima lor competiţie internaţională. Şi s-au întors acasă cu medalii. Au trecut 3 ani de atunci. Viaţa lor e un du-te-vino între serviciu, casă, antrenamente şi concursuri. Dar ele sunt genul acela care ţinteşte mereu mai departe. Dincolo de limite.
Suntem la reşedinţa ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti. Îmbrăcate elegant, Irina şi Silvia îşi întâmpină oaspeţii.
Un program prin care încearcă să adune în jurul lor cât mai mulţi arcaşi fără vedere şi să formeze prima echipă olimpică a României care să ne reprezinte peste tot în lume.
Toate costurile privind antrenamentul dar şi echipamentul vor fi suportate de către cele două surori gemene. A fost o mare provocare să găsească sponsori şi oameni care să creadă în visul lor. Mai ales în vreme de criză.
În astfel de vremuri, cu bani puţini şi bugete zero, cea mai bună investiţie care poate fi făcută este în oameni. Valorizaţi, apreciaţi, puşi în locuri în care să muncească, nu doar să aştepte o indemnizaţie de stat, şi aceea la limita existenţei, oamenii aceştia cu dizabilităţi pot face şi ei ca România sa iasă mai repede din criză. Irina şi Silvia cred cu tărie în asta. Ele sunt dovada că nimic nu e imposibil.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰