Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Principalul suspect în cazul asasinatului de la Măgurele. Legătura cu Mauro Donato, omul de afaceri italian - surse

Bărbatul ucis în stil mafiot şi incendinat apoi într-o maşină pe un câmp din Măgurele este un om de afaceri italian în vârstă de 63 de ani, spun sursele Observator. Stătea de 10 ani în România şi avea afaceri cu mai multe primării din ţară. Poliţia are deja un suspect. Este vorba de fostul soţ al iubitei omului de afaceri, care a fost dus noaptea trecută la audieri. Apartamentul acestuia a fost percheziţionat.

de Bogdan Dinu

la 27.07.2022 , 18:36

Bărbatul bănuit că ar fi comis crima din Măgurele a fost ridicat, aseară, de poliţişti şi dus la audieri: "Poliţiştii au ajuns la apartamentul principalului suspect, în Ferentari, şi caută orice probă pentru a face o conexiune cu crima care a avut loc în Măgurele". Potrivit surselor Observator, suspectul este fostul soţ al iubitei victimei. 

Cine este Mauro Donato. Italianul ar fi fost asasinat lângă Bucureşti 

Bărbatul găsit carbonizat în maşina arsă ar fi Mauro Donato, un om de afaceri italian de 63 de ani. Era divorţat, cu doi copii rămaşi în Italia şi se stabilise în România în urmă ce 10 ani. Avea o firmă de filtrare a apei şi contracte cu mai multe primării. Totul părea să meargă bine în viaţa italianului. Locuia singur în vila din Mihăileşti, pe care o cumpărase de la un cetăţean englez. 

Articolul continuă după reclamă

Prietenii nu-şi explică tragedia. "Nu era genul de om care să intre în conflict cu cineva. Avea cunoştinţe şi relaţii ca orice om de afaceri, dar nu atât de mult încât să intre în alte discuţii, în afară de cele profesionale", povesteşte unul din apropiaţii omului de afaceri italian. Poliţiştii i-au scotocit ieri toată casa. "Aceasta este casa în care bărbatul de origine italiană trăia. De aici, cel mai probabil, a fost luat de răpitori şi dus pe un câmp din Măgurele", arată Bogdan Dinu, reporter Observator. 

Pe acelaşi subiect

Indicii în casa bărbatului ucis şi incendiat pe un câmp din Măgurele

Anchetatorii au căutat ore în şir indicii. Au stat de vorbă cu vecinii, au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă şi au încercat să refacă traseul ultimei zile înainte de dispariţia misterioasă. "Îmi pare rău! Era un om la locul lui. Nimeni nu merită să moară în felul ăsta", spune un vecin. 

În urmă cu ceva timp, maşina i-ar fi fost vandalizată. Aşa că anchetatorii trebuie să stabilească şi dacă există vreo legătură cu acel episod. "Era un om foarte activ, foarte plin de viaţă. Niciodată nu-l auzeai să se plângă, să se vaite", îşi aminteşte unul din prietenii posibilei victime. Maşina în care a fost găsit omul de afaceri ar fi fost închiriată din Italia.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Principalul suspect în cazul asasinatului de la Măgurele. Legătura cu Mauro Donato, omul de afaceri italian - surse