Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Suvenirurile cu Regele Mihai au crescut în valoare, înaintea funeraliilor

După moartea Regelui Mihai, a început vânătoarea de suveniruri. Mai nou, chipul suveranului din tinereţe este imprimat pe tricouri, hanorace, căni şi sacoşe.

de Redactia Observator

la 08.12.2017 , 21:36

După moartea Regelui Mihai, a început vânătoarea de suveniruri. Mai nou, chipul suveranului din tinereţe este imprimat pe tricouri, hanorace, căni şi chiar sacoşe. Multe anticariate din Capitală au scos, deja, din depozite fotografii din copilăria, adolescenţa sau din timpul domniei lui Mihai I. Iar la o casă de licitaţii, colecţia de obiecte regale aşteaptă atenţia colecţionarilor. 

Din spatele fotografiilor, unele vechi de aproape un secol, chipul Regelui Mihai I ne priveşte atent. Este povestea în imagini a ultimului suveran al României. Din copilărie până în exil.

Există şi un bust al regelui Mihai expus, fotografii de presă cu regele Mihai la diferite vârste. Revista Life din februarie 1940 are pe copertă pe regele Carol al II-lea şi pe Mihai, mare voievod de Alba-Iulia, spune istoricul Mihai Ipate.

Vezi și

Acestea sunt doar câteva dintre cele 350 de obiecte, care fac parte din colecţia regală expusă la o casă de licitaţie din Capitală. Unele fotografii cu Regele Mihai pornesc de la 30 de euro, dar sunt şi piese care pot fi licitate de la o mie de euro. 

Chiar şi aşa, suvenirurile moderne le iau faţa celor istorice. Un magazin online pune la vânzare obiecte imprimate cu chipuri cunoscute ale casei Regale a României. Portretul lui Mihai I apare chiar şi pe o sacoşă de pânză. Care costă cât un coş de cumpărături - 65 de lei. O cană cu regele se vinde cu 35 de lei, iar un hanorac poate ajunge la 150 de lei. La aceeaşi valoare sunt şi cele cu principele dezmoştenit Nicolae.

În magazinele de antichităţi, monedele din argint pornesc de la 70 de lei, iar pozele cu Regele Mihai costă între 100 şi 350 de lei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Suvenirurile cu Regele Mihai au crescut în valoare, înaintea funeraliilor