Video Tânăr de 14 ani, înjunghiat în plină stradă de un coleg de școală, în Iași. Adolescentul a fost operat de urgență. Agresorul, internat la Socola
Caz șocant, în Iași. Un adolescent de 14 ani a fost înjunghiat de un alt coleg, în plină stradă. Tânărul a ajuns la spital și a fost operat de urgență.
Atacul s-a petrecut în plină stradă. Adolescentul a fost înjunghiat de un alt coleg și a ajuns de urgență la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi, acolo unde a fost băgat imediat în operație. A fost înjunghiat în partea stângă a corpului și, din fericire, agresorul a ratat organele vitale şi orice vas major de sânge, potrivit.
Înjunghiat în plină stradă de un coleg de școală
Medicii au găsit și alte răni pe corpul adolescentului. El avea o tăietură pe brațul stâng, obţinută, cel mai probabil, tot în urma conflictului.
Băiatul se află în stare stabilă la spital și, după ce a depus mărturie, agresorul a fost identificat, prins de polițiști și ulterior internat la Institutul de Psihiatrie Socola. Nu se știe de la ce a izbucnit conflictul dintre cei doi. Se bănuiește că arma folosită de agresor ar fi un cuțit sau o altă armă ascuțiță. Deocamdată, arma nu a fost găsită, însă verificările în acest caz continuă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰