Observator » Evenimente » Tânăr de 24 de ani, căutat de scafandri după ce a căzut în râul Argeș

Tânăr de 24 de ani, căutat de scafandri după ce a căzut în râul Argeș

Acţiunea de căutare este îngreunată de curenţii puternici Tânărul de 24 de ani a căzut în apă în apropierea kilometrului 36 al autostrăzii A1. - ISU București-Ilfov
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 24.07.2022, 18:50 | Modificat la 24.07.2022, 18:50

Un tânăr în vârstă de 24 de ani este căutat, duminică, de scafandri în apropierea podului construit peste râul Argeş, la kilometrul 36 al autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, după ce a intrat în apa râului, a alunecat într-o zonă cu denivelări şi nu a mai reuşit să iasă la suprafaţă, notează Agerpres.

"ISU Giurgiu a fost solicitat în această după-amiază să intervină în apropierea podului construit peste râul Argeş, la kilometrul 36 al autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, după ce un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Roata de Jos, judeţul Giurgiu, a intrat în apa râului, a alunecat într-o zonă cu denivelări şi nu a mai reuşit să iasă la suprafaţă", informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu o autospecială dotată cu accesorii de salvare, scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, un echipaj SMURD, cu medic şi o ambulanţă SAJ.

Acţiunea de căutare este îngreunată de curenţii puternici, arată sursa citată.

Articolul continuă după reclamă