Observator » Evenimente » Tânăr de 25 de ani, băut şi cu permisul reţinut, a intrat cu mașina într-un gard și a fugit, în Neamţ

Tânăr de 25 de ani, băut şi cu permisul reţinut, a intrat cu mașina într-un gard și a fugit, în Neamţ

- Shutterstock
Editor Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 19.10.2023, 09:59 | Modificat la 19.10.2023, 10:12

Un tânăr de 25 de ani a intrat, miercuri seara, cu mașina într-un gard din Târgu Neamț și a fugit de la locul accidentului. După ce l-au găsit, polițiștii au constatat că acesta era băut și avea permisul de conducere reținut.

Polițiștii au fost sesizați miercuri seara cu privire la faptul că pe o stradă din Târgu-Neamț o persoană a intrat cu autoturismul în gardul unui imobil, după care a părăsit locul producerii accidentului.

În urma investigațiilor făcute de polițiști a fost identificată și depistată persoana în cauză, un tânăr în vârstă de 25 de ani din Răucești, potrivit Mediafax.

Tânăr urcat beat la volan, accident în Târgu-Neamţ

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că tânărul are permisul de conducere reținut.

Articolul continuă după reclamă

Polițiștii continuă în acest caz cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.