Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tânăr fără permis, reținut după ce a accidentat o bătrână care traversa ilegal. A fugit de la locul faptei

Un tânăr fără permis a fost reţinut după ce a accidentat o femeie în vârstă de 83 de ani, care traversa prin loc nepermis. Acesta a fugit imediat de la locul faptei, dar a fost găsit în scurt timp de poliţişti.

de Andreea Filip

la 07.09.2025 , 21:37

Poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 27 de ani bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

Bărbatul ar fi condus un autoturism pe o stradă din Constanţa, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Într-o intersecţie ar fi accidentat o femeie, de 83 de ani, care ar fi traversat strada prin loc nepermis.

Ulterior, bărbatul ar fi părăsit locul accidentului.

Articolul continuă după reclamă

"În urma investigațiilor efectuate cu operativitate, bărbatul a fost identificat de polițiști, depistat și condus la sediu. În urma administrării probatoriului, a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța", a anunţat IPJ Constanţa.

Acesta urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Tânăr fără permis, reținut după ce a accidentat o bătrână care traversa ilegal. A fugit de la locul faptei